intrebare retorica


pusa de fata cu esarfa verde

Am învăţat încă din şcoală că putem şterge tabla cu buretele, dar că nu vom putea însă înlătura vreodată zgârâieturile lăsate de cretă ca mărturie a ceea ce a fost scris. Am mai aflat că rănile chiar dacă se vindecă, lasă în urmă cicatrici adânci.

Iar cum, când întorc o nouă pagină din jurnalul vieţii, mai are oare rost să mă întreb de ce această foaie nu mai e la fel de albă ca prima filă, de ce transpare prin ea scrisul de pe paginile anterioare, cu caractere mici şi lăbărţate alergând pe hârtia semitransparentă? Poate doar pe Tine, Doamne, aş îndrăzni să Te întreb de ce ne e dat să ne scriem amintirile într-un jurnal din hârtie transparentă şi de ce nu avem voie uneori pur şi simplu să rupem foaia.

vineri, in sfarsit de august.


Azi o zi ghinionista, stupid, dar stiu de ce….pentru ca am inviat, Dom’le!

Da, da, da….aseara mi-am adus aminte cum e sa te treaca toate caldurile, dintai prin maini, apoi prin picioare, apoi all over, cum e sa fii iar vesela peste poate si sa vrei iar sa te cateri pe borduri, sa fii curioasa „ce-i cu galagia aia? :)” – „galagia” era concertul lui AG Weinberger, sa iti aduci aminte cum e tacerea cel mai bun lucru de pe Pamant cateodata:)

Ei…povestea nu are si nu a avut happy end, nici din ala de scurta durata macar. De ce?…pentru ca niste lectii invatate pe propria piele (altii si chiar eu cu juma’ de minte le-as zice stereotipuri) ca daca ierti usor, ierti degeaba…si inca ceva. Am nevoie de altceva. M-as chinui sa fiu cu cineva care are detenta de un metru jumate, merge in Twice si vede viata mai din scurt. Pentru care mult din ceea ce iubesc – cartile, muzica vie, natura, muntele, cantecele, cautarea de sine si salbaticia – sunt o limba straina.

Am zis o data, mai demult, „las ca facem sa ne potrivim” Nu cred ca vorba merge aplicata totalmente. Ei, dar povestea nu era despre asta.

Azi am inteles de ce unii oameni cand sunt necajiti si suparati pe viata lor zic „Am sa imi iau lumea in cap!” Poate e nevoie sa ne luam lumea in cap…poate TREBUIE.

Ca sa vezi ce-i in afara cutiei, e destul sa te ridici putin peste margini. Ca sa simti si sa pui maina, trebe sa iesi afara, sa sari, sa fugi, sau, cel mai prozaic, sa  iti dai demisia. Aici romantismul trece prin burta numai in filme, ori putini dintre noi au curajul sa se lipseasca de buna voie de confort si sa se lase sa zboare ca pana in bataia vantului.

Ma mai  gandeam azi ce categorica sunt cu altii si cat de  fricoasa-s de fapt…Auzi, de la altii cer curaj si fantezie pan in panzele albe, iar eu pan trimit un mesaj trece anul….sau nici nu mai vine.

Ce galagios e Orasul asta. Azi am coborat pe Magheru pan la Unirii. Deh, mi-era foame, si la suflet, si la stomac. Asa ca am cumparat o carte si un meniu. Ambele, mas or menos, fast-food. Aveam asa de mare nevoie de o doza de fericire. Asta sunt comediile – doze de fericire, dar ale altora.  Asta a fost o vreme buna „Sex and the City”, pana cand am observat ca dupa ce ma uit nu adorm, si deja ma plictiseste…iar mai mult, faza cand la fraza fostului iubit „Am un copil!” Carrie raspunde cu „am o intalnire”…ei, la asta, no comment…

Cartea e despre o calatorie, initiatica pe cat permite secolul 21. E simpluta, dar savuroasa, un Coelho amestecat cu Brigitte Jones…asta din primele 14 pagini.

Coborand asa in zgomotul orasului, ma cuprinsese un fel de disperare lucida, nu ca efuziunile de alta data cu frangeri de maini si suflet, ci una matematica: asta avem, dar de ce nu ne ajunge? sau cum sa facem sa atingem viata in mai multe puncte esentiale? Ca sa vezi, ma maturizez….Cine ar fi crezut. Si am spor, si am incredere in mine, desi fac planuri „Barbarosso”, adica neconceput de mari:)

Era atata de pustiu orasul, cu luna atarnand ca o lustra stangace, cu cerul in violet tulbure…e ultimul weekend inainte de marea  invazie dubla : a oamenilor intorsi la munci si a Toamnei…

Pe val!


Oare cum e Vama?

E asa? sau poate asa?

Vama e …precum esarfa moale de toamna pe care am cumparat-o….lata, in culori felurite….o dunga de albastru pentru mare, una nisipie, una verde pentru verdeata algelor si a copacilor…si tot asa, iar si iar.

si ce frumoasa a fost marea….in prima zi mai gri, dar calda, arunca alge si nisip cu harnicie neoprita…duminica insa a fost ca o femeie fericita: navalnica, cu valuri spumoase, luminoasa…. La mal unde m-am balacit si eu era tulbure de la atatia musafiri, dar in departare se vedea cum rabufnesc valurile curate, verzui…si fiecare val era o mica loterie: pe asta il iau eu, sau el pe mine?… Sunt valurile late si scunde, alea care te iau usor si te arunca in spate si mai sunt alea sfichiuite, care iti arunca spuma drept in fata si iti servesc instantaneu o portie de apa sarata:) dar n-ai ce te supara, te-ai bagat in apa, accepti jocul:)

Mai fusesem o data in Vama Veche, la Folk You-ul din 2006 si tot ce tineam minte, in afara de folk, era petrecerea de pe plaja urmata de un frig nebun, iar apoi de un rasarit care a mai spalat din pacatele noptii.

Astea nu s-au schimbat:) Numai ca la aceeasi petrecere, erau de vreo 10 ori mai multi oameni decat acum 3 ani. Desi mai erau muzici date tare sau concerte in cluburile de pe plaja, lumea se aduna usurel si majoritar tot in fata la Stuf. Parca eram la mine in sat la Joc. Se adunasera gasti mici si mari, care povesteau, inspectau terenul, asteptau semnalul. Lume multa, ce mai…

Pe scurt, nu am stat la petrecere. Am mers la stand-up in Control unde am ras, dar am si rosit…sau poate anume de asta am ras..si am ramas acolo. Dj Sasa a facut treaba buna…ne-am zbantuit, ne-am hlizit. Eram numai vreo 15 oameni, muzici pe alese, senzualitate ajutata cred de spiritul boem al locurilor…..a fost ILUSTRATIV:)

Pe la 2, lumea inca petrecea si pe plaja, mai lent  (ori de la nisip, ori de la bere….)

Apoi somnic in cort…un frig valeu valeu, pe la 5 mi-am luat bocancii de munte in picioare si prietenul de hoinareala in brate si abia atunci am putut sa adorm:)

Alte chestii aproape notabile:

– cunoscut prima oara in viata un australian. Baiat simpatic, cu chitara albastra si iubita romanca, coleg de camp.

-vazut pe plaja un om cunoscut in alt context. Vazut dintr-o parte. Concluzie: ……

– vazut economia naturala in actiune. Adica un rocker, plantat impreuna cu motocicleta si iubita pe o straduta, unde vindea cercei si impletea codite afro.

– vazut pe Dan Nita cum isi vindea povestile. Mai bine luam si eu una, adica http://noptidevama.blogspot.com/

-vazut, curioasa treaba, fete fitoase – genul costum de baie cu paiete si ca lectura Vogue, accesorizat cu ras isteric, si baieti rebeli (guerilla style), cu accesorii de firma si zambete cam pe deasupra. Ce or fi cautat ei nu prea am priceput.

– vazut, si aci zambesc din tot sufletul, cuplu la 50 si ceva de ani…. Ea se bronza, el avea un pai de stuf cu care dirija o simfonie neauzita cu corpul ei.. Cand a vazut ca zambesc privindu-i, a adaugat ansamblului o vioara si un sarut…i-am vazut si seara la petrecere…

– vazut, iarasi, un fel de libertate. Am o banuiala ca iesitul din cotidian a cerut multa bere si anumite tigari, desi pentru multi cred ca Marea singura a fost de ajuns….

despre indrazneala de a spera si a face planuri


eh…cum sa incep?

am fost acasa….am fost adormita toata saptamana…poate din cauza lipsei de cofeina.

 Lectia saptamanii a venit de la ai mei. E ca si cu scara care poate fi suficient de lata si innalta, dar daca nu sta la peretele care trebuie, e degeaba.

dar nu despre asta vroiam sa vorbesc azi.

Azi ma gandeam la indrazneala de a spera. La curajul de a face planuri. Cum sa ajungi undeva daca raspunsul permanent dat interogatiilor interioare…dimineata ori seara…este un „nu stiu” care vine sub forma raspunsurilor multiple, niciodata in aceeasi ordine. Stiu, facem ajustari..in functie de ce se intampla intr-o zi, ai  prioritatile aranjate altfel.

Stiu ce vreau. Dar e greu de ajuns acolo…nu este de fapt imposibil.  Mi-a spus o data o instructoare  ca performanta nu are limite (limitari de fapt- de kg, conditie fizica, ocupatie actuala). Dar nu ce mi-a spus e important, ci increderea cu care a spus-o. Si exemplele vii de la sala ei…vreo 10 la numar. Femei care la 40 de ani sunt aproape si din fata pionere, nu doar din spate:)

Am avut o perioada in care cautam modele in carti. Am citit si guru motivationali din state, si din astia care vand povesti de genul daca vrei, vei putea (si sa te scufunzi in nucleul pamantului), si osho, si tagore, de toate. Cea mai sincera dintre toate, si  mai ales fara pretentia de a se afla in posesia infumurata a adevarului absolut cred ca a fost (pentru mine) Gloria Steinem. In cartea aceea am gasit fapte credibile, verigi lipsa in matematica relatiilor femeie-barbat-societate. M-am regasit, cu alte cuvinte.

Ce mi-a mai zis Gloria si mi-a ramas in minte a fost ca in loc sa caut modele in carti, mai bine as incerca sa cunosc si sa gandesc eu..imperfect, dar eu. Altceva? Ca suntem fiinte complexe si nu e destul sa activam doar cerebral. Exprimarea proprie prin miscare, desen, muzica, munca, educatia care nu cuantifica numai in 1-10, libertatea de a iubi cum vrei, astea si nu numai astea ne fac oameni.

Alegerile multiple…aia sau ailalta, prioritatile..dorinta mea de neoprit de a vedea locuri si intamplari…

in fine.

cuvantul magic: ghici, ghici……:)


plec intr-o binemeritata VACANTA!!!

nu am avut un concediu adevarat niciodata. Nici acum nu voi avea in sensul in care mi-as fi dorit sa vad si alte locuri, in afara de a merge acasa. DAR.

vor fi 2 saptamani fara telefon, in care imi voi vizita prietenii, in care voi munci cat pentru toata vara, la vopsit si varuit, ca asa tre sa fie o fata-gospodina…sa mai puie si mainile la munca…nu doar capul:)
o sa fie cam obositor si cum eu mi-s mai nou cam fandosita, nu o sa fie chiar usor…dar ce bine ca plec!

am sa ma intorc prin Iasi, sa mai pun cateva raze de soare pe mine, sa imi vad prietenii lasati acolo, sa ma plimb pe stradutele si in magazinele mele aproape „de suflet” (ei….o femeie are si asa ceva 🙂 )

Imi doresc in vacanta asta sa adun lumina in suflet…bucurie, liniste, satisfactia de a fi facut ceva bun pentru oamenii dragi. Ajunge atata egoism, atatea capricii satisfacute care nu incalzesc pe nimeni:)

mi-i dor sa aduc bucurie cuiva prin simpla mea prezenta, prin gesturi si fapte mai mici, mai mari. Cum zicea cineva, ca cea mai buna reteta de a fi fericit, este sa aduci bucurie altora.

Vroiam o vacanta intr-o liniste albastra, eu si marea…vroiam sa ma insingurez psihic si fizic de oameni, ocupatii si pereti. Vroiam un petec de cer liber si sa am timp sa ma reconsider, in loc sa ma desconsider (parazitii au zis asta, scurt si la obiect)

voi avea zilele mele de amorteala senina la Iasi.

Mai tineti minte cum miroase Ias-ul in septembrie (in restante)? A toamna, a emotii, a frunze cazute….a noi inceputuri….Toamna intotdeauna ma strange putin din umeri. Toamna la noi in camine mirosea a var si a noi cunostinte:)

foi de xerox, mapa pe care cand am terminat facultatea o mai purtam din reflex, buzunarele pline cu creion, radiera, ruj, chei…ei, si orice alte chestii imperios necesare pentru care orice fata normala avea o geanta…la mine buzunarele erau numai bune:)

studentie, dulce poezie:)

mai povestesc….am in nari mirosul de toamna. Nu am in schimb cuvintele potrivite pentru a desena strangerea de inima din fiece inceput de an universitar. Parca in fiecare an se deschidea o poarta pentru o poveste noua…