intrebare retorica


pusa de fata cu esarfa verde

Am învăţat încă din şcoală că putem şterge tabla cu buretele, dar că nu vom putea însă înlătura vreodată zgârâieturile lăsate de cretă ca mărturie a ceea ce a fost scris. Am mai aflat că rănile chiar dacă se vindecă, lasă în urmă cicatrici adânci.

Iar cum, când întorc o nouă pagină din jurnalul vieţii, mai are oare rost să mă întreb de ce această foaie nu mai e la fel de albă ca prima filă, de ce transpare prin ea scrisul de pe paginile anterioare, cu caractere mici şi lăbărţate alergând pe hârtia semitransparentă? Poate doar pe Tine, Doamne, aş îndrăzni să Te întreb de ce ne e dat să ne scriem amintirile într-un jurnal din hârtie transparentă şi de ce nu avem voie uneori pur şi simplu să rupem foaia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s