vineri, in sfarsit de august.


Azi o zi ghinionista, stupid, dar stiu de ce….pentru ca am inviat, Dom’le!

Da, da, da….aseara mi-am adus aminte cum e sa te treaca toate caldurile, dintai prin maini, apoi prin picioare, apoi all over, cum e sa fii iar vesela peste poate si sa vrei iar sa te cateri pe borduri, sa fii curioasa „ce-i cu galagia aia? :)” – „galagia” era concertul lui AG Weinberger, sa iti aduci aminte cum e tacerea cel mai bun lucru de pe Pamant cateodata:)

Ei…povestea nu are si nu a avut happy end, nici din ala de scurta durata macar. De ce?…pentru ca niste lectii invatate pe propria piele (altii si chiar eu cu juma’ de minte le-as zice stereotipuri) ca daca ierti usor, ierti degeaba…si inca ceva. Am nevoie de altceva. M-as chinui sa fiu cu cineva care are detenta de un metru jumate, merge in Twice si vede viata mai din scurt. Pentru care mult din ceea ce iubesc – cartile, muzica vie, natura, muntele, cantecele, cautarea de sine si salbaticia – sunt o limba straina.

Am zis o data, mai demult, „las ca facem sa ne potrivim” Nu cred ca vorba merge aplicata totalmente. Ei, dar povestea nu era despre asta.

Azi am inteles de ce unii oameni cand sunt necajiti si suparati pe viata lor zic „Am sa imi iau lumea in cap!” Poate e nevoie sa ne luam lumea in cap…poate TREBUIE.

Ca sa vezi ce-i in afara cutiei, e destul sa te ridici putin peste margini. Ca sa simti si sa pui maina, trebe sa iesi afara, sa sari, sa fugi, sau, cel mai prozaic, sa  iti dai demisia. Aici romantismul trece prin burta numai in filme, ori putini dintre noi au curajul sa se lipseasca de buna voie de confort si sa se lase sa zboare ca pana in bataia vantului.

Ma mai  gandeam azi ce categorica sunt cu altii si cat de  fricoasa-s de fapt…Auzi, de la altii cer curaj si fantezie pan in panzele albe, iar eu pan trimit un mesaj trece anul….sau nici nu mai vine.

Ce galagios e Orasul asta. Azi am coborat pe Magheru pan la Unirii. Deh, mi-era foame, si la suflet, si la stomac. Asa ca am cumparat o carte si un meniu. Ambele, mas or menos, fast-food. Aveam asa de mare nevoie de o doza de fericire. Asta sunt comediile – doze de fericire, dar ale altora.  Asta a fost o vreme buna „Sex and the City”, pana cand am observat ca dupa ce ma uit nu adorm, si deja ma plictiseste…iar mai mult, faza cand la fraza fostului iubit „Am un copil!” Carrie raspunde cu „am o intalnire”…ei, la asta, no comment…

Cartea e despre o calatorie, initiatica pe cat permite secolul 21. E simpluta, dar savuroasa, un Coelho amestecat cu Brigitte Jones…asta din primele 14 pagini.

Coborand asa in zgomotul orasului, ma cuprinsese un fel de disperare lucida, nu ca efuziunile de alta data cu frangeri de maini si suflet, ci una matematica: asta avem, dar de ce nu ne ajunge? sau cum sa facem sa atingem viata in mai multe puncte esentiale? Ca sa vezi, ma maturizez….Cine ar fi crezut. Si am spor, si am incredere in mine, desi fac planuri „Barbarosso”, adica neconceput de mari:)

Era atata de pustiu orasul, cu luna atarnand ca o lustra stangace, cu cerul in violet tulbure…e ultimul weekend inainte de marea  invazie dubla : a oamenilor intorsi la munci si a Toamnei…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s