in rest, bine!


se pare ca nu accept compromisurile. Intr-o vreme ma gandeam, ce naiba…o viata avem. Fac ce vreau, nu sunt datoare nimanui. Dar se pare ca nu. Pentru ca inca tin la onoare si la lucrurile liber asumate si nu imi plac jumatatile. Asa ca nu, ma lipsesc. E cam ultima bariera – cea a stimei de sine si nu vad motiv pentru a trece peste ea. Nu am de ce. Ba chiar am motive pentru a ramaine aici…

pentru ca nimic nu te pune mai jos decat atunci cand te injosesti tu, de buna voie. Nu, nu sunt si nu vreau sa fiu zen in privinta asta. E ca si cum ai manca legumele crude in loc sa ai un pic de rabdare si sa faci din ele ceva aromat si bun… Sau mai degraba e ca si cum ai manca ceva ce nu iti place numai pt ca ti-i lene sa mergi un pic mai departe pt ce iti place…in fine, ideea-i clara.

a? ce-avem de mancare azi, sarmale? Nu draga, azi e vineri 🙂

Mare lucru sincronizarea asta. Printul altadata dorit acum e trimis sa se plimbe nitel…ca nu mai am suflet de pierdut si cu asta.

in aceasta ordine glorioasa de idei ma retrag la un film, cred ca de amore. Ce-avem si noi…

hai sa….


vorbim în fapte. Hai.

Hai sa ne adunăm din bucăţelele ce suntem, hai să adunăm ceea ce dăm şi împrăstiem pe oriunde, într-un singur loc, hai sa fim curajoşi si să ne privim în ochi.

Hai să nu mai scrim în loc de a vorbi

hai să nu mai amânăm, în loc să ne vedem

hai sa nu mai refuzăm viaţa…aşa rea cum pare, e mai bună decât orice poveste închipuită.

hai să nu mai zicem: mâine, octombrie, mai târziu, mai vorbim, când vin acasă, când nu voi lucra weekendurile, când voi fi mai slabă, când voi avea mai mult chef, când voi fi mai odihnită.

Hai…., hai să vezi ce frumoasă e toamna în Bucureşti şi pe alături, hai să miroşi struguri, hai să faci ce ai de  făcut treaz şi nu dormind (pe dinăuntru), hai să nu facem jumătăţuri şi apoi să ne plângem că primim tot  pe-atât…dar hai odată!!! 🙂

alte ganduri, de pe fasia intunecata a zebrei.


Post scris a doua zi dupa Guano Apes, cand furtuna imi papase placa de retea si gasit acum la curatenia generala:)

Uite… am fost aseara la Guano Apes…era atata ingramadeala…si acelasi haotism al vietii noastre. Stiu ca natura este haotica si ca in asta este armonia ei, dar prea multa lume ratacita…in cautare de ceva care sa le intinda coardele la maxim , ca sa is dea seama ca traiesc…tot asa cum unii se inteapa sau taie numai ca sa simta ca-s inca vii. Nu este oare asta trist? Foarte trist. Un spectacol al singuratatii umane, al nevoii disperate de a face parte dintr-un grup, cu inregimentarea necesara.

Nu imi plac punkerii. Nu de cand am vazut un film de Guy Ritchie in care o mama punkerita, dupa nu stiu cate doze de drog si “fericire” isi gaseste copilul mort in patut, neschimbat de oare cate saptamani?

Nu dupa ce am avut in cercul de amici in studentia mea de la Iasi oameni iubitori de bere, iarba si muzica zgomotoasa, care acum sunt, ia ghiciti unde? Da, tot acolo.

Si prietena mea din facultate, o fata vie si plina de viata acum e slaba ca un pai, cu obrazul pamantiu, dezorientata si dezamagita si nu mai are curaj sa se mai gandeasca unde e si unde putea sa fie. Pentru ca putea fi macar unde-s cei mai multi, dar ea si imparte viata intre un job mediocru (ca nu a avut timp de scoala cand a trebuit) si un iubit dependent de “vise legale”(care, update, e cu alta acuma)

Nu dupa  ce in 2006 venind de la mare am impartit scarile de la tren cu un punker de 36 de ani esuat in  aceleasi idei adolescentine, cu parul sur si dinti lipsa, care inca se inversuna sa nu isi ia bilet si visa la o casa unde sa locuiasca cu altii ca el, sa imparta cheltuilelile – adica sa nu isi asume nimeni responsabilitatea pana la urma…

Escapism si imaturitate. Cautarea continua a placerii, fara viziune, fara scop final. Rataciri ambigue, dureroase, consumatoare de timp. Unde este armonia, unde este linistea? Lumea asta este din ce in ce mai nebuna, si din ce in ce mai putin putem sa controlam directia in care se merge.  Suntem parte a unui suvoi care curge zgomotos spre…SPRE CE?

Suntem ca niste narcomani. Drogul e “fericirea”, dar ce o fi aia? Banii? Lifestyle de vis? Fetite de ce natie vrei si la orice ora vrei? Sau baieti, dupa cheful de moment?

Suntem dusi…dusi de tot.

Mi-i scarba.

Sunt eu oare mai presus de gasca asta? Zicea cineva ca a nu te apuca de ceva nu I se pare o dovada de vointa, ci doar lasatul de ceva. Vicii adica.

Eu nu am fumat aproape niciodata. Eu nu prea beau. Eu nu prea stiu sa ma relaxez.

Sunt cateva lucruri care ma fac fericita:

–          Muzica – care ma poarta in calatorii felurite, un fel de transa, un fel de vibrare cu lumea

–          Natura –culoarea verde, armonia, aerul curat, simplitatea.

–          Oamenii cu care am despre vorbi

–          Sa stau la pieptul cuiva si sa pot zice “clipa, opreste-te”

Eu sunt cu multe pacate. Sunt egoista, sunt numai pentru mine de multe ori. Dar cum poti sa saruti picioarele cuiva, iar apoi peste cateva ore sa te intorci cu spatele si sa dormi singur? Cum poti sa vrei sa dormi singur? Scuza cu “nevoia de spatiu necesara evolutiei ca om” este un mare rahat. Eu vad FRICA de a lasa pe cineva aproape cand dormi, nu tii lucrurile sub control si esti vulnerabil. A? Asta e din ciclul “am vazut oameni mai fricosi ca mine” 🙂

Hai sa ne ascundem in noi. Loc e…. dar numai cat sa stam, sa punem lucrurile la cale, sa rumegam si sa dam afara supararile..si apoi sa iesim curati, sa ne bucuram de ce e frumos, sa radem de prostia noastra si a altora, sa nu ne mai luam asa mult in serios…sa imbratisam viata!

Am auzit azi o fraza frumoasa: „Cine nu si-a pierdut speranta este [un om] fericit!”

un strop de fericire.


cand omul  (fata) se plictiseste acasa, uite ce mai face:

-viziteaza locuri cu atmosfera de poveste, calca,  cu emotie,  in locuri unde s-a facut istorie

– imbratiseaza un  stejar, si cu el toata lumea – simti asa cum esti una cu el, cum de la tine spre el curge energie si innapoi… e ceva aparte.

VREAU SA PUN POZE SI NU POT..MAMA EI DE GALERIE!!!!

– priveste lumea de la firul ierbii intr-un loc linistit de nu iti vine sa crezi

si facand toate astea, intr-o companie joviala, printre rasete si ganduri  ce se lipesc unele de altele de zici ca se cautau demult si acum s-au gasit….ajungi sa nu te intereseze buletinele, adresele, sa te gandesti ca n-o fi asa eronata teoria ordinii neintelese, dar prezente si a lucrurilor numai aparent intamplatoare. Pentru ca se potriveste prea bine cu ce ai vrea sa crezi in asa clipe 🙂

locul magic? Palatul Mogosoaia, descris in 3 cuvinte: maretie, armonie, reper. Loc de cautat si gasit linistea si frumusetea ramase din vremuri vechi, loc de „pus mana’ pe istorie, loc de cautat inspiratie si modele.

No end, doar  intamplarea in sine ca si un alt pas prin viata…