n-are titlu, ca n-are nevoie.


hai să povestim….despre Fericire

care, fără-ndoială, e şi un lucru mărunt. Se alcătuieşte, după cum urmează, din: întâlnit prin ploaie pe Calea Victoriei + bere cu prieteni mai vechi şi mai noi + stat de…poveşti 🙂 pân la ore devremi + cuibărit în braţe şi alintat + cuvinte întregi. A, şi ca bonus, crizanteme la ceas de dimineaţă aproximativă…

reţeta-i flexibilă şi se poate adapta după gustul fiecăruia….garantează că atunci când vei merge după asta într-un magazin să îţi iei blugi nu vei mai zice ca de fiece dată : trebuie sa slăbesc, ce-s cu şoldurile estea…ba chiar cu aproape mulşumire te vei uita in oglindă şi vei zice….ee…las că-i bine 🙂

pe tanti-le care te încurajează sa porţi rochie eu le-aş întreba, de unde să o iau? Da dom’le, de unde? Ei, dar sunt optimistă, mai ştiu eu niste locuşoare unde s-ar putea afla rochiţa potrivită pentru augusta mea persoană.

şi hai sa punem ş’o melodie.Da, e prima care vă vine în minte.

de fapt hai să punem două.

zidurile


hai..hai sa povestim, daca tot a fugit somnul

hai sa vorbim despre zidurile din noi.

cantecul Paulei pe care l-am inserat mi-a sunat la inceput a  versuri sensibile pe ritm agresiv, ca un strigat surd, ca o miscare de rezistenta, ca un tarat prin tufisuri.

cantecul e despre niste „ei” cine or fi astia?  cine-s piticii? cine-s dusmanii nevazuti? de cine ne ascundem? de cine ne zidim? unii de altii? pe bune, de ce e lumea asa de rea? si nu vreau un raspuns cinic, de genul „pai, fato, tu ce, nu stii pe ce lume traim” sau „pai, daca ai incredere, ti-o iei.” Da, stiu ca ti-o iei, stiu pe ce lume traim, eu poate mai mult ca altii ma scarbesc la invitatii facute cu gura numai si la glumite sau taceri cand vine vorba de cine plateste pt una sau alta etc. la noi in Moldova, cand mergi la cineva acasa, acel cineva te va pune la  masa, obligatoriu aproape. Despre Romania auzeam, cand eram acasa, ca dc mergi la cineva, ti se va oferi „o cafea, daca si aia ” si mi se parea greu de imaginat.

Bine, asta era asa, un exemplu superficial de superficialitate. Dar cat de greu a devenit sa credem/ sa mai credem in prietenii… Pe cati din prietenii tai i-ai suna la orice ora din zi ori noapte pentru ajutor? Pe cati din ai trei pe care i-ai suna ii stii de acasa sau din facultate? Pe toti. So much for the new, true, friendships.

Cati din cei cu care iesi din oras ti-ar mai ramaine prieteni daca nush…ai ajunge pe strada. Cati te-ar suna sa iti zica sa vii sa stai la ei. Cati nu isi fac rapid socoteli financiare sau de interes, sau de proximitate… cati te suna sa te intrebe ce faci?

Si hai, cu cenusa acum. Multe din ce am reprosat la modul general as putea sa particularizez pentru mine. Dar un lucru nu am a-mi reprosa. Nu am avut si nu am prietenii interesate. Faptul ca, cutare lucreaza in primarie sau e dentist nu e destul pentru mine sa il iau cu mine la un film, sau sa il chem la ziua mea. Cand am nevoie de un doctor, platesc unul. Nu cuantific oamenii in relatii si foloase pentru mine. Stiu sa fac asta,la nivel teoretic, dar punerea in practica este scarboasa si nu o fac. Nu pot sa zambesc „hă-hă-hă” adica no, radem glumim, dar stim cu totii care e treaba

da. interesul ma scarbeste. Interesul imi ridica cele mai mari ziduri in jur. Aceasta „valoare” pe care sta societatea romana.

am posturi personale, subiective si neterminate. Iertata-mi fie superficialitatea.

despre Alina Manole


am fost sa vad luna patrata in actiune. tot ce pot sa spun  despre Alina este ca ea in sine este o luna patrata. In felul in care o femeie poate fi, am mai povestit despre asta.

Cand mi-am dat seama? Cand am auzit-o cantand singura piesa in engleza unde zicea la un moment dat „When I’ll give my heart, I’ll give it forever. Or else, I won’t give it at all”.

si uite asa, am asistat la teserea unui univers cu pitici, cu lucruri puse „aparent definitiv’ de-o parte, cu carabusi, cu declaratii de dragoste „asa si-asa” :)…cu de toate. Universul unei femei sensibile, capricioase, care a dat putin la o parte perdelele….mi-a placut la Alina Manole. S-a cantat si lumea stia versurile, s-au facut minicoregrafii, s-a ras, s-au aprins luminile pentru ca sa ne vedem unii pe altii in ochi.

La muzeul Taranului Roman am fost pentru prima oara…nu m-am ratacit,am uscat mi-au placut atmosfera boema, toaleta pictata, placinta cu mere si sirop….

Alina Manole seamana cu Eva Cassidy. Aceeasi voce blanda, rezistenta, aceeasi amprenta personala bine pusa, si pun pariu, aceeasi atmosfera magnetica creata in jur.

se adunasera multe ganduri cat eram acolo….dar acum li-i somn si lor.

nu cer decat un petec de cer liber si sa am timp sa ma reconsider, in loc sa ma desconsider.

luna de pe cer, in varianta mileniului 3.


azi as avea ce povesti, dar nu am rabdarea de a insira povesti

asa ca las o melodie aici, nu am descoperit-o eu, dar o inserez,

unu, pentru ca e superba si poate va lumina ziua celor care o vor gasi aici,

si  doi, pentru ca reda milimetric sufletul femeii, cu dorinte ale caror  logica iti apare numai cand inchizi ochii mintii si astepti cu rabdare sa vezi cine si ce mai vorbeste in tine, ce povesti asteapta descoperite si depanate…

ce bine ar fi daca am avea o rezerva, daca am putea sa ne aruncam in hau si totusi sa nu ne prabusim, iar daca ne prabusim, sa fie pe un camp de flori….sa nu ne usture fundul si coatele…

da, stiu, n-avem. Nema. Take it or leave it (Mai este si „fake-it”).

Hai, hai sa facem……………………………

despre fericiri mai vechi, mai noi


De ceva vreme incerc sa curat calculatorul de informatie  „necesara”, nu de alta, dar nu mai ruleaza programele.

In cautare de spatiu liber, am gasit 2 chestii faine:

o poza de pe vechiul blog

fericire-indepartata si o melodie care a fost imnul nedeclarat al unei foste mari, mari iubiri:)

Analia Selis, Cred in tine, cu accent spaniol 🙂

mie melodia asta imi respira din toti porii seninatate si fericire, si cam asa eram si eu pe atunci…nu chiar asa de de mult 🙂

carari insorite si vant zambaret pe buze


asta am avut in weekend:)

asculta asta in timp ce citesti, is ieseni de ai mei si cu unul din ei se pare ca am si stat la bere de vreo cateva ori in celebrul Max din Tudor, loc prietenos unde multe beri s-au scurs si multe nopti s-au intrecut in povesti.

Postul totusi e despre MUNTE 🙂

un sfarsit de saptamana inceput la Sinaia si continuat in Piatra Mare. Couldn’t be more close to happiness.

Aproape, nu stiu daca si acolo. Am trait clipa, a fost frumos. Muntele toamna, padurea in strai de sarbatoare, privelisti ce iti taiau respiratia, febra musculara in muschi ce nici nu stiai ca ii ai. In plus o senzatie de serenitate care a inceput sa se destrame cand am urcat in masina sa plecam spre Bucuresti. E frumos pe unde am fost. Poate maine voi avea si poze cu gasca vesela, cu baticutul meu ochios si galben, cu cateii uriasi de la cabana, cu focul, cu Brasovul ce se vedea minunat noaptea. Adica se stie ca orice oras are un locusor de belvedere…Ei, Brasovul are ditamai platoul montan!

si acum la somn:)