n-are titlu, ca n-are nevoie.


hai să povestim….despre Fericire

care, fără-ndoială, e şi un lucru mărunt. Se alcătuieşte, după cum urmează, din: întâlnit prin ploaie pe Calea Victoriei + bere cu prieteni mai vechi şi mai noi + stat de…poveşti 🙂 pân la ore devremi + cuibărit în braţe şi alintat + cuvinte întregi. A, şi ca bonus, crizanteme la ceas de dimineaţă aproximativă…

reţeta-i flexibilă şi se poate adapta după gustul fiecăruia….garantează că atunci când vei merge după asta într-un magazin să îţi iei blugi nu vei mai zice ca de fiece dată : trebuie sa slăbesc, ce-s cu şoldurile estea…ba chiar cu aproape mulşumire te vei uita in oglindă şi vei zice….ee…las că-i bine 🙂

pe tanti-le care te încurajează sa porţi rochie eu le-aş întreba, de unde să o iau? Da dom’le, de unde? Ei, dar sunt optimistă, mai ştiu eu niste locuşoare unde s-ar putea afla rochiţa potrivită pentru augusta mea persoană.

şi hai sa punem ş’o melodie.Da, e prima care vă vine în minte.

de fapt hai să punem două.

zidurile


hai..hai sa povestim, daca tot a fugit somnul

hai sa vorbim despre zidurile din noi.

cantecul Paulei pe care l-am inserat mi-a sunat la inceput a  versuri sensibile pe ritm agresiv, ca un strigat surd, ca o miscare de rezistenta, ca un tarat prin tufisuri.

cantecul e despre niste „ei” cine or fi astia?  cine-s piticii? cine-s dusmanii nevazuti? de cine ne ascundem? de cine ne zidim? unii de altii? pe bune, de ce e lumea asa de rea? si nu vreau un raspuns cinic, de genul „pai, fato, tu ce, nu stii pe ce lume traim” sau „pai, daca ai incredere, ti-o iei.” Da, stiu ca ti-o iei, stiu pe ce lume traim, eu poate mai mult ca altii ma scarbesc la invitatii facute cu gura numai si la glumite sau taceri cand vine vorba de cine plateste pt una sau alta etc. la noi in Moldova, cand mergi la cineva acasa, acel cineva te va pune la  masa, obligatoriu aproape. Despre Romania auzeam, cand eram acasa, ca dc mergi la cineva, ti se va oferi „o cafea, daca si aia ” si mi se parea greu de imaginat.

Bine, asta era asa, un exemplu superficial de superficialitate. Dar cat de greu a devenit sa credem/ sa mai credem in prietenii… Pe cati din prietenii tai i-ai suna la orice ora din zi ori noapte pentru ajutor? Pe cati din ai trei pe care i-ai suna ii stii de acasa sau din facultate? Pe toti. So much for the new, true, friendships.

Cati din cei cu care iesi din oras ti-ar mai ramaine prieteni daca nush…ai ajunge pe strada. Cati te-ar suna sa iti zica sa vii sa stai la ei. Cati nu isi fac rapid socoteli financiare sau de interes, sau de proximitate… cati te suna sa te intrebe ce faci?

Si hai, cu cenusa acum. Multe din ce am reprosat la modul general as putea sa particularizez pentru mine. Dar un lucru nu am a-mi reprosa. Nu am avut si nu am prietenii interesate. Faptul ca, cutare lucreaza in primarie sau e dentist nu e destul pentru mine sa il iau cu mine la un film, sau sa il chem la ziua mea. Cand am nevoie de un doctor, platesc unul. Nu cuantific oamenii in relatii si foloase pentru mine. Stiu sa fac asta,la nivel teoretic, dar punerea in practica este scarboasa si nu o fac. Nu pot sa zambesc „hă-hă-hă” adica no, radem glumim, dar stim cu totii care e treaba

da. interesul ma scarbeste. Interesul imi ridica cele mai mari ziduri in jur. Aceasta „valoare” pe care sta societatea romana.

am posturi personale, subiective si neterminate. Iertata-mi fie superficialitatea.

despre Alina Manole


am fost sa vad luna patrata in actiune. tot ce pot sa spun  despre Alina este ca ea in sine este o luna patrata. In felul in care o femeie poate fi, am mai povestit despre asta.

Cand mi-am dat seama? Cand am auzit-o cantand singura piesa in engleza unde zicea la un moment dat „When I’ll give my heart, I’ll give it forever. Or else, I won’t give it at all”.

si uite asa, am asistat la teserea unui univers cu pitici, cu lucruri puse „aparent definitiv’ de-o parte, cu carabusi, cu declaratii de dragoste „asa si-asa” :)…cu de toate. Universul unei femei sensibile, capricioase, care a dat putin la o parte perdelele….mi-a placut la Alina Manole. S-a cantat si lumea stia versurile, s-au facut minicoregrafii, s-a ras, s-au aprins luminile pentru ca sa ne vedem unii pe altii in ochi.

La muzeul Taranului Roman am fost pentru prima oara…nu m-am ratacit,am uscat mi-au placut atmosfera boema, toaleta pictata, placinta cu mere si sirop….

Alina Manole seamana cu Eva Cassidy. Aceeasi voce blanda, rezistenta, aceeasi amprenta personala bine pusa, si pun pariu, aceeasi atmosfera magnetica creata in jur.

se adunasera multe ganduri cat eram acolo….dar acum li-i somn si lor.

nu cer decat un petec de cer liber si sa am timp sa ma reconsider, in loc sa ma desconsider.

luna de pe cer, in varianta mileniului 3.


azi as avea ce povesti, dar nu am rabdarea de a insira povesti

asa ca las o melodie aici, nu am descoperit-o eu, dar o inserez,

unu, pentru ca e superba si poate va lumina ziua celor care o vor gasi aici,

si  doi, pentru ca reda milimetric sufletul femeii, cu dorinte ale caror  logica iti apare numai cand inchizi ochii mintii si astepti cu rabdare sa vezi cine si ce mai vorbeste in tine, ce povesti asteapta descoperite si depanate…

ce bine ar fi daca am avea o rezerva, daca am putea sa ne aruncam in hau si totusi sa nu ne prabusim, iar daca ne prabusim, sa fie pe un camp de flori….sa nu ne usture fundul si coatele…

da, stiu, n-avem. Nema. Take it or leave it (Mai este si „fake-it”).

Hai, hai sa facem……………………………

despre fericiri mai vechi, mai noi


De ceva vreme incerc sa curat calculatorul de informatie  „necesara”, nu de alta, dar nu mai ruleaza programele.

In cautare de spatiu liber, am gasit 2 chestii faine:

o poza de pe vechiul blog

fericire-indepartata si o melodie care a fost imnul nedeclarat al unei foste mari, mari iubiri:)

Analia Selis, Cred in tine, cu accent spaniol 🙂

mie melodia asta imi respira din toti porii seninatate si fericire, si cam asa eram si eu pe atunci…nu chiar asa de de mult 🙂

carari insorite si vant zambaret pe buze


asta am avut in weekend:)

asculta asta in timp ce citesti, is ieseni de ai mei si cu unul din ei se pare ca am si stat la bere de vreo cateva ori in celebrul Max din Tudor, loc prietenos unde multe beri s-au scurs si multe nopti s-au intrecut in povesti.

Postul totusi e despre MUNTE 🙂

un sfarsit de saptamana inceput la Sinaia si continuat in Piatra Mare. Couldn’t be more close to happiness.

Aproape, nu stiu daca si acolo. Am trait clipa, a fost frumos. Muntele toamna, padurea in strai de sarbatoare, privelisti ce iti taiau respiratia, febra musculara in muschi ce nici nu stiai ca ii ai. In plus o senzatie de serenitate care a inceput sa se destrame cand am urcat in masina sa plecam spre Bucuresti. E frumos pe unde am fost. Poate maine voi avea si poze cu gasca vesela, cu baticutul meu ochios si galben, cu cateii uriasi de la cabana, cu focul, cu Brasovul ce se vedea minunat noaptea. Adica se stie ca orice oras are un locusor de belvedere…Ei, Brasovul are ditamai platoul montan!

si acum la somn:)

Despre timp [si banane] :)


Timpul este numărat, se ştie, în ore. Aceleaşi ca număr în fiece zi, lună, an.

Dar trecerea lui este mai mult decât relativă. Pentru mine timpul trece repede, acu e dimineaţa, acu e seara, acu îmi spune ceasul c-ar trebui să dorm…

Acum ceva timp am trăit cele mai lungi 15 minute din viaţa mea. Trebuia să ies sa mă văd cu cineva. Era…important 🙂 Eram nerăbdătoare. Am intrat in baie sa fac un duş şi să îmi spăl parul. Şi atât de tare îmi bătea inima şi atât de repede curgea sângele prin vene că nu mai aveam răbdare să termin odată! Când am ieşit în sfârşit din baie m-am  uitat la ceas – fuseseră nişte nenorocite de 15 minute, cu tot cu spălatul pe dinţi. Mie mi s-au părut făra capăt…

Întâmplare obişnuită, prea banală. Dar. De fapt cred ca stiu! Timpul se masoară în funcţie de pulsul pe care îl ai. Cum trece jumăte de ora frunzărind bloguri de fashion şi cum trece aceeaşi jumătate pe bicicleta eliptică de la sală? Ori pe bandă? 🙂 Nu ne gândim la alte exemple colorate. 🙂

Zilele astea o prietenă dragă mi-a povestit ca s-a despărtit de bărbatul cu care a fost timp de 8 ani. Că el nu se vede cu ea. Acum caută de zor sa plece din viaţa lui. Să plece fizic, pentru că spiritual a fost deja dată afară. Cât o doare…numai ea ştie. 8 ani e timp în care alţii se căsătoresc şi fac copii, şi apoi divorţează. Ori el pe ea a ţinut-o cu „hai să mai amânăm marele pas până când vom avea casa noastră”. E aiurea, dar totuşi cred că e mai bine decât să fi avut inel pe deget şi să îl vadă absent, cu ochii goi, cu gândurile şi  privirea altundeva.

Şi ea e mai mare decat mine…Iubita, sunt cu tine.

Azi la muncă, al meu coleg creativ şi total nepotrivit titulaturii de inginer în care se înghesuie să încapă în fiecare zi, se trezeşte să zică, în timp ce decojea o banană: ” Uite, ce aiurea, dintr-o banană întreagă, doua treimi e ambalajul”

Mie imi vine pe limbă şi zic, fără să gândesc prea mult: „Ei, se mai intamplă şi în viaţa aşa…”

Au sărit repede în capul meu….că ce am vrut sa zic? Că e dupa principiul „De ce pentru un cârnaţ tre’ să iau tot porcul” ? Sau ce? Că sa ma explic… Eu o tot dădeam cotită…şi atunci m-a ajutat un alt coleg cu o explicaţie fff tranşantă de m-am înrosit de tot….am zis, iar, că nici la asta nu mă gîndisem cand am zis…

Problema aparută a cerut  ieşitul la polemică pe balcon unde le-am băgat o poveste întamplată unei prietene, când un tip, după ce şi-a facut un marketing de poveste, a fost jalnic…Au râs când am zis că chiar de o prietenă era vorba. Discuţia a mers mai apoi mai departe, la importanţa tarabei de la care te expui când vrei ceva de la un anume Făt Frumos sau de la o anume Ilenuţă. Baieţii s-au simtit putin atinşi.

Pentru asta mi-am luat toată ziua glumiţe, am primit şi un morcovel pe suport de scobitori cu ceva folie pe capăt…N-au avut tupeu să mi-l pună pe birou, l-au pus la vecinul meu şi au asteptat să zic ceva. Atât mi-ar fi trebuit…

Mai târziu discuţii despre nuş ce bunăciune vazută într-un club pentru care creativul facuse o copleşitoare pasiune instantă  şi care, pt 100 de euro ar fi fost şi a lui puţin…Că îi părea rău că nu avusese bani la el. La remarca mea, ca era ieftină, s-a apucat să îmi numere în câte ore face fata salariul lui lunar…E ieftină oricum!

Apoi reflecţii despre felul simplu în care poti trăi, cu anumite terminaţii nervoase atinse şi atât, sau felul complex, cu neuronii incluşi în joc.

Iar printre toate astea s-a şi muncit 🙂

În fine. Avem cu toţii punctele noastre forte, dar şi slăbiciunile, sau imperfecţiunile noastre. Eu una  mai am de descoperit lucruri, nu vreau să cred ca le ştiu pe toate…

De ce? Pentru că aş vrea sa văd lumea şi prin alţi ochi, pentru că lumea e mare şi are atâtea feţe…iar eu una nu vreau să deţin adevărul absolut. M-aş plictisi la culme 🙂

when you can live forever, what do you live for?


Twilight

un film incarcat, cu corzile intinse, cu aer strapuns de emotii. „Emotii” fiind singurul cuvant  potrivit.

Pentru pusti, s-ar zice. Dar tema e recurenta, e despre iubirea care ajunge sa iti curga prin vene, devenind una cu tine. Iubirea care te absoarbe, te scurge si te transforma.

Pentru ca intrebarea „cand  poti trai pentru totdeauna, pentru ce traiesti?” ajustata noua este „cand traiesti, atunci  de ce si pentru ce? Sau pentru cine?”

Intrebari mari care se alatura ca picaturile de apa in suvoi. Sau ca mercurul in Terminator:)

Piesa de mai jos o stiu de la un Andrei, demult. Credeam ca-i din The Fountain si ma miram de ce nu o gasesc in coloana sonora, dar de fapt nu am cautat-o prea bine niciodata.

later edit: e „Long Night” de  Star Salzman. Oricum se potriveste.

octombrie, 4.


Si uite asa a trecut weekendul.

Am ajuns la Muzeul Satului la targul bio redus de ploaie la cateva standuri, de unde mi-am luat miere in faguri, cum mancam la bunica.

Mi-am lasat umbrela noua in metrou.

Am cautat impreuna cu o prietena o rochie pentru ea si am gasit mult kitch la preturi mari.

Am fost la sala unde m-am antrenat pe Manowar.

Bucurestiul a fost tare trist zilele astea. Cu ploaie, cu intuneric lasat devreme, cu lipsa de caldura. Se pare ca nu aici trebuia sa fiu zilele astea. Nu.

Am stat de povesti pan la ore devremi, am impletit cuvinte, am simplificat lucruri. Am baut ceai si cappucino din cani albastre.

E ceva lipsa din puzzle. Ce o fi? La joie de vivre?

Sau poate e numai toamna, toamna asta nebuna…ce-a zis ca vine, si-a venit.

Toamna te face mai laconic. Toamna vine cu chef de petrecere si rochii colorate, dar pleaca rece si gri. Toamna face curatenie si aduce melancolie. Toamna e bine sa ai o mana calda in care sa te incalzesti cand cobori Copoul.

In Bucuresti toamna e urbana si impersonala. Vezi numai ca zilele s-au micsorat si cate intr-o zi cand te uiti pe strada vezi ghinzile si castanele nematurate si observi ca niste copaci sunt deja dezbracati de frunzele ruginii. Cand? Pai in timp ce ne pacalea, cucoana…cu zile calde si insorite. Vreme trece, vreme vine…