Santa Baby…:)


ma gandeam ca demult, tare demult nu m-am mai sprijinit intr-un umar si sa simt ca ma pierd in el. Sa ma las sa ma pierd…

daca ma intreb eu pe mine cand ultima oara am avut incredere cu viata mea in cineva stiu tare bine care-s raspunsurile: demult, un nume propriu, niste ani scrisi cu virgula intre ei. Dar DEMULT, PREA DEMULT, e cel mai precis dintre ele. Da, gandesc prea mult si traiesc prea putin, vorbesc putin si incet si nu mentin relatii. Intre astea ma mai si codesc mereu…

dar asta sa imi fie oare pedeapsa? Singuratatea intrata pe sub piele, prin pori, pana la fiinta intima, singuratatea care terifiaza si aduce cosmaruri? singuratatea care iti zice ca nu ai pentru ce trai…doar cu ea. Stii, singuratatea se dispretuieste pe sine…ea se pretinde o nobila independenta cu sange albastru, unghii impecabile si posetuta de catifea…dar cand se sting luminile, de dupa machiaj rasare o batranica intristata care nu pune mare pret pe cuvintele sale.

Daca cedezi baricada cu baricada si te retragi rand dupa rand, vei vedea ca randuri sunt mai multe decat credeai.

E timpul sa simplificam lucrurile.

Orice femeie tinde sa acumuleze multe haine…multe, cat mai multe…pentru ea, alta in orice zi.

Dar la ce bun? Haine cat sa rupi chingile dulapului si cata golul in suflet?

Pentru ca se echilibreaza asa:) pentru ca in profunzimi ajungi mai greu, asa ca ambalajul sa fie frumos, ca el vinde, ca ce mai tura vura…pana la adancuri, ne intereseaza proeminentele:)

de fapt asta este blogul: Verbalizare. Pasuri zise, asa cum ies, nu prea pieptanate, tragi-comice, exageraturi de fimeie inainte de ciclu. Ie-te na. Ce-mi mai pasa.

Vreau asa o liniste, pana la capat. In brate, daca se poate.

Santa Baby, fa-mi si mie dorinta asta!:)

Anunțuri

let’s celebrate the ordinary!


m-am uitat in seara asta..in noaptea asta 🙂 la Julie and Julia

un film in care doua femei gatesc mult-mult-mult, fiecare in felul sau, iar viata si-o impletesc frumos intre iubit, bucatarie si prieteni.

Intre cele doua, diferentele-s si de perioada, si de statut: Julia traieste in anii 60 si e bucatareasa/inventatoare/bonvivante parca de profesie, iar Julie e tanara secolului 21 care in loc sa viseze Mackgaste si curcani, viseaza la prajitura cu fulgi de ciocolata si friptura de vita in sos burgundez, ba se apuca sa le si faca….si povesteste experienta pe un blog.

Asa, in timp ce urmaream filmul, ma gandeam: da, uite ce dragut! si ce personaj fain face Meryl, ba chiar ce frumos ar fi daca am avea cu totii acea „joi de vivre” si acel temperament sanguinic ca al Juliei sau poate, macar perseverenta lui Julie, de a gati enorm de mult, nu se stie pentru ce.

Totusi, in timp ce filmul curgea fain frumos in fata mea, ma gandeam: si acum, o tragedie! Oare moare cineva? Oare o tradeaza cineva si ii fura cartea?  Chiar de la inceputul, de cand vroiau cele trei „gagici” de 40 si ceva de ani sa scrie o carte, ma gandeam: asa, deci sigur va fi un conflict cu drepturi de autor, ceva, o lacrima, o picatura de sange, un deget taiat….Ceva iesit din comun, un soc de vre-un fel…un urcus tumultuos, un deznodamant scurgator de lacrimi.CEVA!!!
Dar nu..povestea s-a depanat minunat de obisnuit si la sfarsit am inteles si eu ce era de inteles:

Se celebra viata obisnuita, comuna, accesibila ca si experienta tuturor…

sau, mai precis, filmul e despre cum, din activitati obisnuite poti sa alcatuiesti trairi memorabile!

Mesajul pe care il transmit aproape toate filmele este: „aceasta este o poveste prea senzationala/ infricosatoare/ misto/ funny/ trista/ incredibila/mult prea tare ca sa ti se intample tie, privitorule. De asta nu esti afara s-o traiesti, ci aci, in fata ecranului albastru.” Oh…da. Pentru ca nu celebram decat extraordinarul si inaccesibilul. Eu sincer nu vad in asta dorinta de evolutie, ci mai degraba o mare resemnare. Chestiile faine-s numai la TV si raman acolo, este??

Dar cel mai des vietuca noastra cea de zi cu zi e alcatuita din lucruri comune, faptele noastre sunt si ele, comune, previzibile – mare parte….Ce e rau in asta? E un loc comun sa iti faci manichiura. E un lucru comun sa faci baie. E un lucru mai mult decat comun sa faci de mancare (si sa te mandresti cu ce-ti iese, sau sa arzi – sunt zile si zile 🙂 ), e un lucru comun sa umbli dealurile sau parcurile, sau mall-urile, daca asta iti place. E chiar comun sa muncesti in fiecare zi.

Sunt lucrurile mici sau mari, nu banale, ci doar des intamplate, des ca repartitie si in timp, si in oameni. E viata.

Da, viata are splash-uri. Are momente cand erupe zgomotos, cand exaltarea te cuprinde si razi ca nebuna, sau pursisimplu cand sari din pat la 3 de noapte, ca ti-a venit o idee, sau cand faci ceva sa ajuti oamenii…sau cand te dai pe montagne russe si iti sta inima in loc, sau cand patesti ceva rau si suferi fizic sau moral.

Dar viata cel mai ades se scurge lin, intr-o vreme si un loc fara razboaie, cum e Romania de azi…ce e rau in asta?

Scriu de ceva vreme si tot nu reusesc sa zic ce vreau sa zic.

Viata e ok, asa banala cum e uneori. Nu toti vom fi cosmonauti.Dar nici nu-i nevoie de 6 miliarde de scafandre in atmosfera! Ba chiar si Gagarin mergea la baie si scria scrisori!

Hai sa celebram lucrurile obisnuite. Din ele poti tese asa un pui de fericire… 🙂

ca veverita , dintr-un gand in altu’


despre libertate.

despre ceea ce ne face liberi.

despre CUM E sa fii liber.

Nu stiu sa povestesc despre toate astea. Banuiesc ca nu am fost niciodata libera,nu stiu sa fiu. Mi-e asa sa imi strig neputinta. E si lasitate, si resemnare si toate…da stiu, cine se plange isi merita soarta.

De cele mai multe ori oamenii au pareri prea bune despre ei insisi. Egoisti care cred ca e un privilegiu sa isi acorde atentia celorlalti, zgarciti care nu vad generozitatea altora, oameni care nu stiu a iubi, dar mereu gasesc alti vinovati decat ei.

Totul trebuie sa se schimbe in lume, numai ei nu…

Cand te invarti ca veverita in carusel, nu e ca si cum ai fi fara vre-o putere…Veverita are putere, dar se teme, nu stie nimic afara decat sa se invarta…

Cateodata te blochezi. Nu mai functionezi, nu mai judeci, nu mai stii pe unde esti si ce-i cu tine.

Ai nevoie sa zici stop. Sa iti amintesti cum esti, de ce, si mai ales, cine.

In Bucuresti timpul zboara repede, gandurile si mai repede…uiti ce vrei, te pierzi in actiunile repetitive ale zilelor de luni-vineri, ba mai gasesti rutine si pentru weekenduri.

Usor usor rutinele devin tu…tu nu te mai gasesti in afara lor. Cand din lipsa de timp pierzi aceste mici repere, e ca si cum ti-ai pierde busola-n jungla…intr-o jungla civilizata si semaforizata inteligent, of course. Chiar, interesant cum functioneaza societatea noastra: exclusiv pe baza de pedeapsa. Statul mai ales.

Ia, va ofera cineva un premiu daca platiti intretinerea a doua zi dupa afisare? Pfff 🙂 Dar penalizarile pt intarzieri vi-s cunoscute? Aceleasi pedepse pentru incalcarea regulilor de circulatie: in puncte, bani si ani…vre-o bonificare, vre-o felicitare de multumire miilor de soferi constiinciosi si atenti? Pff…si mai si. Pai, ce mai e si aia frate? Pai noi dam in cap.Ca asa zice legea. Pai daca am da la toti care-s buni, pai..unde am ajunge, de unde bani?

De unde bani? Din lucrarile publice supra-mega evaluate, din datoria externa in crestere exponentiala, din salariile nedate profesorilor? Care e mesajul subliminal? Ca invatatura si cei care o au ca meserie nu sunt suficient de importanti pentru stat, deci nici pentru cetateni? Lux si opulenta, amestecate cu cinism si minciuni cu fata senina,incurajarea nonvalorilor si a traiului simplist pan la prostie.

Traim cu adevarat in tara  tuturor posibilitatilor.

am sa pun o melodie. Chase and Status. textul are un „f..you” explicit, printre altele. Zgarie?

dar vocea e moale si melodia e SUAVA.

s-or termina ele toate astea. Cand le-om termina noi, nici cu un minut mai devreme.

aa…e ziua mea azi!

Sunt o Andree deghizata:)

am sa mai scriu….rutina ACEASTA imi place. E deja de-a casei !!!