Despre cum si cat.


hei:) revenim la vechile obiceiuri:)

vorbim despre….despre cât şi cum iubim.

Iubim câteodată năvalnic, ne certăm, ne proclamăm sentimentele, bocim…am da drumul la un balon să zboare cu al nostru strigăt! Cerem mult, ne supăram din nimicuri, vedem lucruri care-s numai în mintea noastră. Alternăm şuvoaiele de lacrimi cu clipele de fericire, învăţăm dureros…

Altădată iubim  tăcut, din priviri şi gesturi, iar când vorbim cuvintele ies şi spun altele decât ochii. De ce e aşa? pentru ca ei ii este rândul. Pentru că apele s-au adâncit. Ei, şi încă pentru că ne temem.

mai iubim deznădăjduit, dar de la o vreme scutul de auto-protecţie retează iubirile cu asa potential din rădăcinuţe…clasificam repede omul si ne ferim de el. De cele mai multe ori, bine facem…desi s-ar zice ca refuzam posibilitatea lui „dar poate ca”

Dar stii cum cred ca cel mai clar iubim? Cum ni-i randul. Cum inca nu am iubit. Pentru ca nu-s doua care sa fie asemenea desi actorii improvizeaza si se inspira…ba din roluri mai vechi, ba din cum ar sti ca tre sa fie, ba din cum simt si pot.

Si fiecare are de trait macar cate o data din cate-un fel. Şi e dreptul fiecaruia…

Măcar o ceartă cu fugă-n ploaie la 3 de noapte…măcar un răsărit de soare împreună…măcar o după amiază stată în casă…nu că plouă,dar ca iţi ajunge unde eşti ca să fii fericită. Măcar un cappucino într-o dimineaţă…măcar o îngheţată pe o bancă din campus, sau un 12 noaptea în grădina botanică…sau o plimbare cu picioarele goale prin mure…sau un urcuş spre un castel demult închis…

nu am văzut pe nimeni să sufle in iaurt, desi figuratul expresiei este îndeletnicirea multora…

S-ar căuta, se zice…


Am un pitic si-l vreau fericit…

Se cauta femeie cu personalitate care dispare odata cu rasucitul cheilor in usa. Aprinsa in cuget si simtiri, iar, din cand, si in alte parti. Femeie care sa se muleze pe un suflet ratacitor, sa gateasca mancare vegetariana, sa fie insensibila in iubirea ei. Se cauta o simbioza intre femeia statuie si femeia mama. Statuia – ca o Diana romana, sau macar ca statuia Libertatii. Femeie care sa iubeasca asa ca o mama – care stie ca al ei copil o iubeste, desi tranteste usa la plecare sau „are treaba” cu zilele.

Se cauta pentru a fi prezentata cuiva care o cauta de cateva vieti.

De fapt se cauta o femeie care sa faca de mancare, sa zica „da”, sa mai si taca, sa aiba bratele calde si inima mare. Dar, vezi tu, cautarea e imbracata in atatea si-atatea straie pentru ca i-i greu ariciului sa recunoasca ce-i trebuie de la o femeie, ca pe restul stie si el sa le faca.

Simplificarea ajuta cautarii. Daca tu chiar cauti!!!


Eu. Tu. Noi? Eu-aceeasi. Poate prea des aceeasi. Ratacita in ceturi proprii si personale, ades nevazand stanga sau dreapta, ades egoista,cu ganduri inguste si sumbre, multumita sa visez.

Tu…tu la anii viselor. Frumos, prea frumos, cu ochii larg deschisi, iti doresti o lume curata, corecta, rasfranta…asa ca tine. Tu-acelasi. Dar altfel de multe ori. Nu ai incredere in tine cat ai putea si uneori nu intelegi de ce vad la tine atatea. Sau poate doar mi se pare.

Fiecare cu ale sale, fiecare cu ale noastre.

Eu…tu…iarna. Iarna semnelor de intrebare.