Despre cum si cat.


hei:) revenim la vechile obiceiuri:)

vorbim despre….despre cât şi cum iubim.

Iubim câteodată năvalnic, ne certăm, ne proclamăm sentimentele, bocim…am da drumul la un balon să zboare cu al nostru strigăt! Cerem mult, ne supăram din nimicuri, vedem lucruri care-s numai în mintea noastră. Alternăm şuvoaiele de lacrimi cu clipele de fericire, învăţăm dureros…

Altădată iubim  tăcut, din priviri şi gesturi, iar când vorbim cuvintele ies şi spun altele decât ochii. De ce e aşa? pentru ca ei ii este rândul. Pentru că apele s-au adâncit. Ei, şi încă pentru că ne temem.

mai iubim deznădăjduit, dar de la o vreme scutul de auto-protecţie retează iubirile cu asa potential din rădăcinuţe…clasificam repede omul si ne ferim de el. De cele mai multe ori, bine facem…desi s-ar zice ca refuzam posibilitatea lui „dar poate ca”

Dar stii cum cred ca cel mai clar iubim? Cum ni-i randul. Cum inca nu am iubit. Pentru ca nu-s doua care sa fie asemenea desi actorii improvizeaza si se inspira…ba din roluri mai vechi, ba din cum ar sti ca tre sa fie, ba din cum simt si pot.

Si fiecare are de trait macar cate o data din cate-un fel. Şi e dreptul fiecaruia…

Măcar o ceartă cu fugă-n ploaie la 3 de noapte…măcar un răsărit de soare împreună…măcar o după amiază stată în casă…nu că plouă,dar ca iţi ajunge unde eşti ca să fii fericită. Măcar un cappucino într-o dimineaţă…măcar o îngheţată pe o bancă din campus, sau un 12 noaptea în grădina botanică…sau o plimbare cu picioarele goale prin mure…sau un urcuş spre un castel demult închis…

nu am văzut pe nimeni să sufle in iaurt, desi figuratul expresiei este îndeletnicirea multora…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s