ploaie-Shingai-povestici-si nici un link (azi)


Aseara prin ploaie cântam cât mă ţinea gura, iar mâinile se trăgeau sus, tot mai sus.
Shingai canta de pe scena, iar noi, din mulţime, cu toată multimea….
Da,da, da – Noisettes rocked!!!!
super, super tare!

Unul din putinele lucruri pentru care, intr-o zi, as putea sa ma indragostesc de Bucuresti.
Apropo, daca incerc sa scriu cu diacritice, pentru ca trebuie sa fiu atenta la ele, uit ce am de zis. Bine, ca de cele mai multe ori, gandurile curg, dintr-unul in altul…e doar o idee la inceput si tot ce vine, vine spontan, ca apa la vale.

Am un dor si nu mi-i usor…si un mare gol.

prea mare orasul acesta, prea multe si prea mici furnici il umplu.

ma dor ochii…voi deveni ochelarista, vad ca asta mi-i soarta.

in ziua in care imi dau demisia din meseria asta a mea, dau de baut la toti oamenii de pe strada.

ieri ne-a batut la usa o femeie cu o fetita de cam doi ani adormita in brate. Era cam de seama mea, nici io nu-s fata, da eu nu am prunci de avut grija…am lasat-o sa imi spuna ca nu are bani de chirie si ca are nevoie de ajutor. Avea o sacosa in care adunase ceva mancare…Nu era tiganca. – Asa de satula sunt de tigani, nu credeam ca as putea fi rasista, dar sunt si mi se pare ca am si de ce.
Am luat 5 lei si o punga de lapte si am iesit pe hol sa i le dau. Prima oara laptele, pentru copila. L-a luat cu o mana, dar cealalta, mai ales, voia banii…whatever…doamne fereste de asa soarta. De umilinta de a cere la usi, de saracia sau viciile care te pot aduce la asta. Verisoara mea mi-a zis ca se vor inmulti cei care fac asta…si eu i-am zis ca nu cred ca fata aceea ajunsa mama asa devreme a avut vreodata sansele noastre: sansa la educatie si prin asta la o viata mai indestulata, in spatele, si nu in fata unei usi.

Educatia salveaza destine, tot ea le si limiteaza…what do we know?

Apropo….super tare. Aseara, cel care prezenta rezultatele votului la Eurovision din partea Belarus a zis, vorbind despre spectacol, „absaliutli fantastic” -adica, „absolutely” pronuntat neaos ruseste si adaugat un sufix englezos 🙂 Radeam cu Mariana de ne dureau obrajii…

maine e luni? eu in loc de munca prefer sarmale. merg si la sala daca trebuie….
va pup.

Update la realitate – lasă-te să curgi. Nu poţi opri doar cu mâinile şuvoiul vieţii pentru ca nu trebuie


hei
nu am prea scris in ultima vreme, ocupată fiind cu viaţa.
de fapt blogul ăsta nu povesteste tot despre mine. E doar partea gânditoare şi visătoare. În viaţa de zi cu zi fac hale/copertine/alte minunăţii de genu’, iar timpul liber, când nu-l irosesc, încerc să-l duc spre ceva şi să mă bucur de viaţă. De fapt asta încerc să fac acum, să canalizez, sa încep să am din nou încredere în mine, să-mi descrispez sufletul şi trupul.
Şi incă ceva, în ultima vreme resping online-ul ca mediu de comunicare. Adeseori se pune praf pe calculatorul de acasa…şi ce dacă? 🙂
ce am mai facut in ultima vreme?
– mi-am petrecut surioara, cumnatul şi pe puii lor frumoşi „peste mări şi ţări”, în Canada
– am stat cu drăguţul meu de poveşti şi ne-am plimbat şi incă o sa ne mai plimbăm că ne place…
– am mai muncit, că trebuie
– am lâncezit într-o visare opritoare de viaţă, care între timp s-a cam epuizat pe sine, ce bine!
– am dormit multe dimineţi care mai bine le-aş fi stat afară…
– mi-am mai redus din îngrijorări,se pare că eram doar o malade imaginnaire
– am mai citit. Bun lucru. Acum Oana Pellea, Jurnal 2003-2009.

mă duc la grilele mele. spor şi voua, la trăit!