Carolina Herrera – NY perfection!


m-am indragostit de Carolina Herrera, de fapt de creatiile ei.
Am „intalnit-o” prima oara intr-un slide-show de pe New York Times, era o colectie de inspiratie coreiana, cu matase naturala pictata si elemente de chimono frumos integrate pe model.

Rochia a doua e favorita mea 🙂 :

Pe scurt, ceea ce face ea s-ar numi: „Cand femininul intalneste perfectiunea in forma, idee si culoare”.
Aproape de minimal, cu tuse de culoare bine alese, materiale pretioase si forme perfect gandite, creatiile ei sunt pentru o femeie care se simte frumoasa si are personalitate.
Rochiile ei nu „te” poarta, tu le porti pe ele, iar ele te pun in valoare. E un stil atemporal, clar, fara a fi plat sau extremal. Love, love, love it!

imaginea e de pe sherinethegirl.blogspot.com

Despre dimineţi albe, atemporale, precum şi alte zbateri.


În lumea mea perfectă, visată şi atemporală, într-o dimineaţă albă se trezeşte o fată cu părul închis răsfirat pe umeri, într-un halat alb şi el. Poartă pe umăr multe săruturi, îşi bea cana de cafea privind afară spre oraşul înverzit. Pe fundal se aude Moby, cu „Dream about me”.

Între adevăr şi minciună nu-i decât o diferenţă de percepţie şi nimic nu e sigur. Sau nu ar trebui. Ar trebui să stăm drepţi şi înalţi, să primim dragostea, să slobozim liane care să o înconjoare, să lăsăm părţi din noi să se schimbe sau să plece, dar să ştim că esenţa noastra este independentă, ne aparţine şi ESTE BUNĂ.

Crisparea şi neadecvarea, dorinţa disperantă şi disperată de a „încăpea într-un loc”, înfrigurarea uitării la ceas. Bătaie de joc ţi-e viaţa în care aştepţi să treacă timpul, de parcă ţi-ar fi duşman, de parcă nu e viaţa ta cea care trece odată cu el şi de parcă săptămâna ar fi alcătuită din 2 zile libere urmate de un spaţiu gol şi nedorit şi iar tot aşa.
„Timpul ajunge întotdeauna celui care il foloseşte” – spunea, într-un citat aproximativ, Leonardo da Vinci. Îmi vreau timpul înapoi. Ştiu, asta este lumea în care trăim. Nu e cea mai rea, tare aş vrea sa o facem mai bună. Tare aş vrea ca timpul să le aparţină din nou oamenilor. Să nu fie mereu, pentru toată viaţa, împărţit în intervale orare predefinit-obligatorii.
De la 4000 de USD pe lună în sus oamenii din SUA încep să fie ecologişti şi conştienţi de alegerile pe care le fac în materie de consum si felul de a-si trai viata ca om si ca personalitate. Dedesubtul pragului, zice-se, sunt muguri de tentative care rasar mereu dar nu ajung să se traducă în mod de viaţă decât atunci când se apropie de pragul de mai sus.
Da. Am ajuns unde ştiam că voi ajunge: Consecvenţa alegerilor este vitală…

Spre si despre oameni – povesti drumete


Azi dimineata, pe la 5 jumate cand am coborat din maxitaxi care ma aducea de la Bucuresti, m-au vazut 2 tipi care nu stiu ce faceau la ora aia pe strada.

A venit unul dupa mine, m-a intrebat daca eu vin de departe, daca am trecut peste cortina…i-am zis ca da, dar doar din Bucuresti. Sa va zic cum arata:era imbracat intr-un trening, avea parul mai lung decat tunsii de aici si in picioare avea „tapuci”-un fel de sosoni pe care ii furi de obicei de la mama sau de la bunica si pe care ii iei in picioare numai prin casa sau cand ai iesit numai sa iti iei o paine-un fel de pijamale pentru picioare. Cand a auzit de Bucuresti, mi-a zis si el ce stia de acolo: Pantelimonul – taram de ghetou fantastic in cantecele BUG care aici se mai asculta, sau precis s-a ascultat intr-o vreme. L-am dezamagit spunandu-i ca acuma e un cartier destul de civilizat, la fel ca toate celelalte…Era intr-a zecea si mi-a povestit ca ar fi venit sa invete la liceu in Ro ca transnistrean, da n-a mai ajuns.

L-am lasat pe pusti in statie, dupa ce m-a ajutat sa-mi urc bagajul mic si rosu in autobus de era sa se porneasca autobusul cu tot cu el. Apoi, in autobus am intrebat-o pe taxatoarea mioapa si cam somnoroasa daca ajungea 3-ul in care ne aflam pe Alba Iulia.Mi-a zis ca-i prima ei zi pe traseu, ca nu stie…
La ora aceea asa de devreme erau in autobus 2-3 oameni in varsta, eu, taxatoarea si, pe scaunul de vizavi de mine, o fata de 20 si ceva de ani,zdravana, imbracata gros si putin murdar, genul de copil de la orfelinat care acum a crescut si lucreaza undeva. M-a privit lung tot drumul, se vedea ca vin de undeva, de undeva mai departe. Cand am coborat amandoua in aceeasi statie, mi-a luat, fara sa spuna un cuvant, bagajul din mana si m-a ajutat sa-l dau jos. Apoi a mers in drumul ei.

Ce ti-e si cu viata asta.

Alti oameni cu care mi-am impartit aseara drumul:
-fata de la marketing de la Redoute
-tipul vorbaret si care avea ceva cu soferul
-spatele barbatului din fata care mi-a inghesuit mie picioarele
– cei doi romanasi din spate pe care i-am inghesuit eu 🙂

Aseara iar am vazut cerul instelat, pe fereastra de la maxitaxi, dupa ce, cu o seara mai devreme, tot pe fereastra unui maxitaxi am vazut frumoase flori de ger.

Daca as putea sa povestesc ce frumos se desprimavareaza Chisinaul, e aerul cald, cerul e senin si miroase a pamant reavan si a curat. Mai frumos decat la Bucuresti.

Ma duc la intalnirea cu absolventii. Am fost cam 120, de venit vin cam 20, adica cei care nu au plecat, nu le plang copii si cei care pursisimplu vor sa vie. De abia astept.
Da stiu, viata nu este despre fiecare, cat este despre tot. Despre cum ne amestecam, despre cum, de unii singuri, fara schimburi, nu stim sa fim fericiti. Celulele unui corp sunt toate prietene, cu oamenii este mai greu. Dar poate este adevarat ca dai ceea ce primesti sau mai degraba invers.
„Fii tu insuti schimbarea pe care o doresti lumii” a zis cineva demult pentru intotdeauna.

Am 4 biscuiti pe care i-am imprietenit, doi cate doi, cu unt. Am un 3 in 1 bun, o foaie de hartie virtuala, o melodie frumoasa si niste oameni de intalnit. Ma declar multumita:) Va pup