…….


Dor de libertate………………..

Anunțuri

Ne-am adus aminte că suntem români.


nu doar în acte, prin repatriere, așa cum suntem majoritatea din foștii studenți, noii români.
Aseară în Jukebox Uniunea Studenților Basarabeni, împreună cu ICR și alții au organizat un concert cu ocazia împlinirii a 93 de ani a Marii Uniri.

Dacă puteți, ascultați asta, cât citiți.

Primii au fost Paralela 47, bunicei pentru deschidere.

Apoi Alexandrina – femeie frumoasă, parcă timidă, talentată. La „Printre Flori” am plâns. La „Cea mai frumoasă” am zâmbit, iar în rest, i-am urmat vocea, ne-a înconjurat căldura ei și felul în care noi toți o aplaudam frumos și ea era atât de bucuroasă de asta. Era ceva de genul: eu sunt așa. Eu cant așa. Eu simt așa. Vă place lumea mea?

Apoi Snails, energici, spumoși.

Apoi Gândul Mâței. Am usor deja-vu când scriu aceste rânduri.

Baietii cânta de 15 ani.
Concertul l-au început cu „Dragostea mea”, care are versuri frumoase și orchestrare curată, cu solo-uri de trompetă și am zis…..mmmm ce bine sună.
Se pare ca ne-asteapta ceva frumos.
Apoi alte și alte melodii, când le știam, când nu.
Mai spre sfârșit, Liberty, cântată împreuna la refren …

Dar.
Și mai la sfârșit,
Au zis asa: Melodia ce vine o cântam împreună. E de la Ducu Bertzi, e de acum 20 de ani.
A început instrumentalul și toți-toți-toți au știut versurile. Am cântat cu foc, din toți plămânii.
Am cântat, caci la toti românii, de aici, de colo, din tătă lumea asta mare,
așa ne vine câteodată, sa dăm cu cuțitu’n cheatră…..dorule…..

Vocea lui Nicu puncta începuturile de rând…atâta….

Se termină. Bis, bis, bis!

Nicu: da…lumea vrea să cante…hai sa cântăm dar! Dar așezati-vă cu toții pe jos. Hai, și tu domnu Znăvoagă. Și tu, domnu cu berea – unui uriaș bărbos care stătea ca ursu de nant printre toti cei deja asezați. – Cine eu? Hai, fie…

Ș’așa-mi vine câteodată, dorule…..
Să dau cu cuțitu’n cheatră, Să dau cu cuțitu’n cheatră, dorule……
…………………………………….
S’așa-mi vine câte-un gând, măi dorule…..
S’așa-mi vine câte-un gând,
Să merg pin paduri cântând….sa merg pin păduri cântând, DORULE……

Dor de care? Dor de viață, dor de țară, dor de dor și iară dor….

Apoi, la un semn, am sărit toți în sus și am continuat zbanțuiala….dar, în afară de buna dispoziție, era, în sufletul meu, dar nu numai, așa un dor de nedor
și un sentiment ca da, măi, țara asta-i numa’ una….

Ce sa mai zic de iubițel și prietenul lui târgoviștean care-au cantat de-au răgușit în spatele meu?

Apoi…dans, cântec, mers pe jos, somn fără vise, ochi umflați și zamă caldă făcută de drăguț așa de dimineață (ori era deja amiaza?)

……………………………………………………

acelaşi drum, alţi călători…


Cuvintele sunt importante. Afirmaţia pozitivă pare un clişeu, dar cu toţii avem nevoie de cel puţin un om care să ne spuie, prin cuvinte şi atitudine, că putem, că suntem buni sau foarte buni, că putem atinge luna cu mâinile, iar dacă nu putem, atunci ne saltă el pe un umăr, ca să reuşim.

Credem, cei mai mulţi, că fericirea e un fel de munte al lui Sisif: atât de aproape, dar de neatins. So not true…Fericirea depinde de sistemul de referinţă al fiecăruia. Cu cat mai puţin te compari cu alţii, cu atât ţi-e mai bine. Tu eşti tu. Alţii…treaba lor.

Ce te face fericită? Asta, asta şi asta. Fă-le! Dansează, îmbracă-te frumos, umblă dealurile, du-te şi-ţi vezi neamurile,pune un umăr să faci nişte bine, încearcă sa cunoşti oameni deştepţi şi nu te lua prea în serios, ca eşti pân la urma un bob de mazăre mic mic şi multe nu ţi-s pe ales. Şi primăvara asta draguţă care se iţeşte ca un copil gălăgios, dintr-un semn în altul şi ne îndeamnă să lăsăm deoparte hainele groase şi gândurile cenuşii, măcar pân la anul…

Ma gândeam azi dimineaţă oare cum reuşeşte Andreea Esca, de exemplu, să fie şi prezentatoare de ştiri, şi editor-şef la The One, şi proprietară de reţea de magazine cu hănuţe pentru copii. Nu mai zic că mai are un soţ şi o fetiţă parcă, şi probabil soacră, mamă, obligaţii sociale etc. Cum? Prin multa muncă şi prin delegare, cel mai sigur.

Eu şi al meu iubit suntem acum în perioada de rodaj. Oricât de tentată aş fi să-l critic mereu şi să-l pun să facă aşa cum ştiu eu, îl las să ia hotărâri şi să facă aşa cum ştie el. Şi, mai ales în bucătărie, observ coliziunea a două civilizaţii. Şi mă enervez, şi îmi vine să le arunc pe toate, şi apoi îmi trece…Cred că şi la el este la fel.

Mă distrez grozav când vad că şi bărbatii au „ciclu” emoţional, de-şi probează hainele o oră şi tot nu-i place cu ce-i imbrăcat când iese afară. Mă supăr când îmi bruschează calculatorul brav, dar cam bătrânel. Îmi subţiez învelişurile, dar pân la simbioză ce lung e drumul!

Simplier, dear! Asta-i tot ce vreau…şi niste ochi deschişi spre mine…

P.S. Ştii ce rămâine după ce tai un pui de stejar, ca să supralărgesti o şosea? O ploaie de caciuliţe de ghinzi maronii, căzute pe asfaltul rigid al trotuarului şi o groapă. Nimic mai mult.

A la decouverte des mots


de la Marie-Christine, la comentariile despre casatorie de pe blogului lui Paulo Coelho

A la decouverte des mots

J’aime decouvrir les mots
Pour voir la signification qu’ils ont pour moi.
C’est comme un attachement a moi-meme
Une part de ma solution
C’est mon probleme, pas les autres
Ma decouverte
LES MOTS
qui sortent de mon in-tuition
Ou je n’ai rien a calculer
Ils sortent d’eux-memes
Ils viennent faire des siennes
Ils s’installent au bon moment
Sans les pousser,
sans faire aucun effort
Ils se balancent dans l’air
au fil du vent
attendant le moment propice
pour se dechainer.

MARRIAGE
MAR
RI
AGE
a sea that laughs beyond the age.
une mer qui rit au-dela de l’age.

ca tot vine primavara…


pun, pentru citit, un articol de la Cristi Margarit, Despre cate-s de luat in calcul cand vrei sa schimbi in bine felul in care arati.

Treceti peste usoara aroganta a autorului si luati aminte la sfaturile bune si trecute prin filtrul experientei. Acesti oameni (Cristi, Cori) chiar stiu despre ce-i vorba in poveste.

Cel mai bine mi se deseneaza in minte imaginea de la sfarsitul articolului, despre coboratul „cu picioarele in sala si fundul in bucatarie” 🙂
Enjoy!