da. nu. de ce? Aaa. da…asa e. dar de ce?


Sunt niste saptamani pline cu munca. da, daca munceam nonstop era proiectul mai pe terminate. Dar nu am vrut, mi-a fost mai interesant sa citesc, sa invat sa fac tipare, sa imi lunece mintea pe oriunde. De asta am ramas in urma. Dar nu da cu biciul. Suntem totusi oameni. Repede si bine – numai la genii, ori eu sunt normala.
In fine. Cum e asta, sa fii fericita? E oare atunci cand iti tii viata frumoasa? Cand cauti sa faci ce iti place? Cand timpul tau nu este dedicat, volens-nolens, stomacului (castigand bani de mancare si chirie, cum altfel).
Imi doresc foarte tare un reset si o viata din picioare. Adica nu asezata. Adica nu atata calculator. Si mai mult, vreau sa cresc, sa fiu optimista, sa am incredere ca totul va fi bine. Pana la urma de noi depinde sa incercam sa traim frumos, sa ne purtam frumos, sa nu fim caini si porci pentru ceilalti, dar nici pres de sters picioarele.
Locul in care muncesc imi este toxic. Cu tot optimismul din mine, vreau sa am unde pleca. Cat mai repede.

Visez la zile nesegmentate, la zile lungi, incepute devreme, fara calculator si automatisme, zile petrecute fara a te uita la ceas. O viata avem…

I am because we are. Are we? Hai sa fim mai buni unii cu altii. Trebuie sa se poata!


Sufletul meu este amar. Sufletul meu nu spune ceea ce gandeste. Sufletul meu se scalda in apa calduta a amagirilor. Sufletul meu se teme sa piarda ceea ce n-are si nici n-a avut…

Curge-o vinere agale…


Se zice ca anii cei mai frumosi sunt cei pe care nu i-ai trait (pentru ca nu te nascusesi inca sau invers, poate).

Eu as fi vrut sa ma nasc in anii 60-70. In perioada flowerpower, in perioada in care, desi s-a purtat un razboi rece, a fost Woodstock, a fost Beatles, a fost crestere economica si babyboom. A fost o perioada de speranta.

Acum…vorba lui Liviu Mihaiu: „Cred in viitor. Nu am incotro! ”

De citit: – When In Doubt, Simplify

Vacanta ideala vara asta: o saptamana de muzica si hoinareala la Buda si Pesta 🙂

Daca eu ma opresc, timp de o zi, din a colora in negru, si tu te opresti, timp de o zi, de a-mi pune in spate toate supararile tale, atunci lumea noastra va fi usoara, cu aripi frumos colorate.

Relaxeaza-te. Respira. Viata curge, nu alearga in sprinturi. E timp pentru toate…

Simplu. Mai simplu.


Demult ma gandesc ca e NEVOIE de simplitate, si nu in sensul de moft.

Eu am crescut intr-o casa in care se colecta totul. Un depozit in care totul se pastreaza, se arunca rar spre niciodata. Am observat ca tind sa fac la fel, noroc ca in mutari am mai scapat de lucruri. Acum simt nevoia unei curatenii generale. Mai putine lucruri = mai putina bataie de cap = mai mult loc liber pentru inspiratie. Trebuie sa fim mai grijulii cu ce ne umplem viata.
Din ce cana urata beau, numai pentru ca am primit-o si ca e mare, ce chestii lungi si rosii umplu sertarul de la bucatarie, dar la ce servesc nu se stie, ce ciorapi verzi prea scurti ma umplu de naduf numai cand dau peste ei si-mi amintesc cum imi cadeau din mers la ultima petrecere cu firma.
Am inceput sa arunc, usor-usor, lucruri „necesare” carora nu le simt deloc lipsa.

Cu hainele….alta poveste. Unele merg reinventate, altele date, altele aruncate.

Fiecare leu ( da, chiar asa) pe care il dai pe diverse, ma poate indeparta de ce-i important. Calitate versus cantitate, necesitate versus dorinta. Placeri simple, nu imbuibare facila ba cu dulce, ba cu sarat, ba cu acru intr-un carusel al papilelor gustative…what the hell…suntem oameni, nu aparate digestive.
Comportamentele compulsive spun ceva. Ca nu-ti ajunge, ca bagi in tine, in dulap si in cosul de cumparaturi ca sa rotunjesti un intreg pe care il simti stirb. Ca iti cauti multumirea in afara ta, in recunoasterea si acceptarea sociala, in aspect exterior.
Nu vorbesc acuma de dorinta saracului de a avea mai mult, cand mai mult inseamna totusi o incaltaminte din piele, o hainuta mai calitativa si mai frumoasa, mancare variata si buna, bani pentru a-ti creste fara a plange copii si fara a-ti parea rau ca ai mai mult decat unul si nu reusesti sa ii pornesti cum trebuie in viata.
Saracia naste, des, umilinta si imagine proasta despre sine pe care le poti purta toata viata, chiar daca intre timp statutul tau a crescut.
Less is more, iar banii nu te fac om.

Nu stiu pe cine intereseaza ce am scris. La modul general, pe cat mai multi ar trebui, insertiile personale insa intereseaza mai putin si doar in masura in care ofera o poveste, o morala.
Cand au uitat oamenii sa fie?