cu soare pe apa desenăm…


Azi dimineaţa, fix la 6.20, pe  Black Hole Sun, în faţă la Expirat, răsărit-a SOARELE.

când dansezi uitându-te la soarele roşu şi rece care se ridică din mare, ai o senzaţie de veşnicie, a soarelui, şi una de oprire a clipei a ta, fiinţă muritoare. Şi bate vantul, şi marea iar e gri-strălucitoare şi zburlită, pornită pe fapte mari. Şi iar porneşte o zi nouă.

Îmi plac oamenii care, deşi-s încă beti la 7 dimineaţa, deja şi-au luat o sticlă de cola ca să se trezească. Ei nu pierd timpul 🙂

Îmi plac prietenii care îţi aduc aminte cum e să fii generos.

Îmi place când discuti, nu îţi astepti rândul pentru a mai spune încă ceva despre tine.

Îmi place sa bat palma la glume, să nu ţin minte multe nume noi, sa caut UN zâmbet prin mulţime.

Îmi place să observ oamenii şi să-i definesc, în mintea mea,  în 3 cuvinte. [desigur, sunt autoştiutoare] .

Îmi plac jongleurii cu foc, nisipul, luna peste apă.

Nu-mi place felul în care conditionăm exprimarea libera de numarul de shot-uri.

Îmi place să dansez. Azi, în zorii ăştia, în ziua asta, acum.

Me happy. Fericire din coloană spre pori, dreaptă, subtire, îndrăznitoare.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;cu soare pe apa desenăm…&8221;

  1. Draga de ea, e la mare. Se vede treaba ca esti ferice si imbratisata. Momentele astea te fac sa zbori si cu vantul, si cu vorbele, si cu nisipul, si cu soarele. Imi faci doruri. Zile frumoase!

    Răspunde
  2. ferice – da, intr-un fel mai singuratic, dar e bun si asa. Imbratisata – n-as putea zice. Da m-am intors deja, sa stii:) is buna de chemat la cafea in oras:)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s