toamna in noi.


Adele: super voce. Mi se parea comerciala pana acum, dar melodia asta m-a prins si ma leagana de cateva saptamani….

Altele: am cont de twitter si tumblr. Chiar si Google+, da pe asta cred ca-l sterg. Conditiile pe care le impune Google sunt abuzive peste orice limita. Dati o citire termenilor, de curiozitate. NU ESTE NORMAL (da, nici nu te impune nimeni, stiu).

Discutam despre o prietena si al ei iubit si a lor relatie care nu merge. „N-o iubeste ” – zic eu. „Vezi ca stii?” vine raspunsul. Deci e simplu. Stiam eu ca e simplu.

Orice fractie, ecuatie si superintegrala de volum in viata se reduce la „Da” sau „Nu”. Viata noastra intreaga este un arbore logic, incalcit prin nehotararea oamenilor. Dar pana la urma, daca oamenii ezita, atunci Timpul el insusi aseaza un DA sau un Nu, in dependenta de pozitia in care ne aflam cand el vede ca s-a oprit pe loc.

Ma uitam acum cateva seri la ultimul episod din miniseria BBC „Mandrie si Prejudecata”. Sora mai mare ii spune lui Lizzie: „Ah, ce mult as vrea sa fii si tu la fel de fericita ca si mine”, la care Lizzie ii raspunde: „Nici sa-mi dai 40 de barbati ca al tau nu voi fi la fel de fericita. Pana cand nu voi avea bunatatea ta, nu voi putea avea fericirea ta.”

Este greu sa scrii putin, decat sa scrii mult. Este greu sa iti epurezi sentimentele, faptele, viata pana cand sa atingi esenta lucrurilor si sa cunosti adevarul. Mai mult ca orice suferim de incertitudine. Boala alegerilor multiple, boala nehotararii, ne-au spus unii ca putem avea totul. Ne-o si repeta, promovand schimbarea ca singura constanta a vietii, intr-un ritm care ma depaseste. Nu, nu trebuie sa pleci in primele 5 minute cand nu-ti place ceva. Nu, nu este cel mai simplu sa iti faci bagajele. Nu, nu este totul foarte greu si foarte tragic.

Trebuie sa ai mare grija ce torni peste sufletul tau si a celui de langa tine. M-am saturat de oameni care mereu gandesc in termeni de comparatie si pe care felul lor de a fi nu-i lasa se se aseze decat pe polita de sus. Care se considera ei mereu cei mai buni, cei mai inzestrati, cei mai destepti. Felul lor de a trai este grozav, al celorlalti whatever, care judeca fara a cunoaste, care sunt egoisti, sau rai – nu mai zic.

unde mi-esti, gandule luminos. De ce-ai ramas asa de in urma? Tu viata, unde iti sunt validarile?

Complicarea complicatiei


why the sad face?

De ce complicam lucrurile? De ce trebuie sa fim tristi? De ce trebuie sa fie totul atat de tragic, ireversibil, greu de rugumat, greu de hotarat?

Vorbeam cu un prieten (chit-chat rapid pe mess, verificare scurta a felului in care mai stau lucrurile):

-mai esti cu fata aia din Bucuresti?

-Nu. Stii ca ne-am despartit. Dar o iubesc, neconditionat.

[din discutiile anterioare: cica tocmai ca se iubesc prea mult nu pot fi impreuna. Contextul: El, 29 ani, din Cluj, cu tot bagajul de complicatiuni, gandire „open-minded” si „barbat modern” la el. Ea – locuieste in Bucuresti, nu stiu varsta, cred ca tot ONG-ista sau ceva similar]

-Dar ea e deja cu altcineva?

-Nu, e singura.

-?………….?? Pai si daca ti-i asa de draga, de ce nu te duci la ea si sa-i zici raspicat ca ti-i draga si ca vrei sa traiesti cu ea toata viata si sa faceti copii impreuna?

– E mai complicat de atat.

-Daa, complicat pe naiba. Femeile iubesc lucrurile simple  [si barbatii hotarati] , s-o stii de la mine.

-Hai sa nu m vb de asta, ca discutam in  afara contextului.

………………………………………………

Hai sa despicam firul in 256 bucati mici-mici, sa le transformam in 256 de bariere si sa ne miram grozav dupa aia de ce nu merg lucrurile.

……………………………………


cu cat viata fuge mai repede, cu atat sufletul nostru nu reuseste sa tina pasul.  Iar noi nu ne mai oprim, sa-l asteptam sa ne ajunga din urma.

Cat de iute – singuratic. Cat de  superficial – alienant.

All of us superstars  –  none of us superstar!

De fapt, eu nu vad alienarea asta in jurul meu, ci mai des la TV, in filme si videoclipuri.

Este un sentiment promovat.

Reclamă benevolă: Poison Concept


Fetele fericite iubesc pantofii frumoşi.  Frumoşi+calitativi+comozi+accesibili (cât de cât).

Am găsit aşa ceva la Poison Concept . Site-ul e vai de capul lui, dar la standurile lor din magazinul Titan şi Obor o să gasiţi pantofiori, sandale şi balerini cu design actual, calitativi, frumosi, desenaţi minimal+ un strop de îndrăzneală , cu calapoade adaptate României şi care nu miros a benzină.

Ce mi-a placut cel mai mult este că se pot personaliza (culoarea şi tipul pielii, combinaţiile de culori), personalizarea nu costa mult (25 ron) şi sunt gata in 3-4 zile! Pe ai mei îi iau joi şi sper să fiu şi atunci la fel de încântată 🙂 .

Ce nu mi-a plăcut:  pentru că se lucreaza predominant comenzi, în mărimea 36 nu mai era aproape nimic, ca să îmi dau seama cum vin pe picior. Mi-au spus că vor fi, când intră colecţia de toamnă. Mi-ar mai fi plăcut ca mostrele de materiale să fi fost aranjate sub formă de palete de culori şi texturi, nu să aleg dintr-o cutie.

O fi de vină mintea de inginer care, daca nu sunt scheme si proceduri, le face, apoi le impune şi altora…

Revenind:  daca la cele  de mai sus se adauga  şi faptul că sunt firmă românească, veche (14 ani) şi vă place  să încurajaţi industria autohtonă  care încă mai face produse de multiplă folosinţă,  şi nu aveţi la inimă uniformizarea noastră a tuturora via Inditex (Zara, Bershka, Pull&Bear, Oysho) ori H&M, atunci, there you go! 🙂

vineri pun şi poza 🙂

Later edit: I-am luat vineri, sunt superbi (si foarte inalti, uuuuu 🙂  )

up to date 2014: nu mai au magazin la Titan, dupa rebranduirea magazinului universal intr-un fel de mall. Poate la Obor sa mai fie…