Story of stuff, sau de ce mai multe haine/jucarii/vaze/genti/pantofi/electronice nu te fac mai fericit, dar fac rau lumii in care traim. Culmea, simtim dezechilibrul si visam (uneori) la o lume fara plastic.

Story of Stuff

Mi-am reparat o pereche de blugi saptamana trecuta. Erau taiati prea scurt, veneau closh si nu-mi placea, iar gaicile de sus erau prea rare si statea cureaua foarte rau pe ei. Mi-au trebuit vreo 3 ore, niste ata sura si masina de cusut si am o pereche de blugi „noi”

Si acum tin minte rabdarea cu care 2 baieti moldoveni au reparat un mouse al colegei romance, dupa ce fusese sfatuita de toata lumea, cu caldura, sa-si cumpere altul.

La noi acasa lucrurile se repara, recicleaza si reutilizeaza. Ce rezulta duce lipsa de simt artistic, e drept, dar nu costa (aproape) nimic si functioneaza bine.

Cand mergeam cu trenul spre Ucea, sa urcam in Fagaras, trenul era plin de ardelenii locului. Care vorbeau intre ei, printre altele, de Dumnezeu (unul din ei avea fata de dascal), de mancare, dar si de economie si cumpatare, ca de niste virtuti. Spre deosebire de aici, unde e de bonton sa ai mana larga, si sa se si vada.

Nu-mi place zgarcenia, dar comparam diferitele mentalitati si ma gandeam ca nu degeaba e Transilvania cea mai indestulata regiune.

o alta idee interesanta: The Repair Cafe

 

Acea vreme când…


de la Meet the Sun

Acea vreme când…

Unele cuvinte mă urăsc.
Intru în curtea lor
şi toate se dau duse de-acasă.
Numai alea sincere, dar abrupte
mă aşteaptă în grădină cu mâinile în şold.

Eu le dau bună ziua şi ele,
ele îmi răspund cu: aha.

Să le rostesc e ca şi cum
mi-aş închide umbrela
din calea grindinii.

Să nu le rostesc e ca şi cum
mi-aş încorseta tălpile
în beton.

Şi tot aşteptăm faţă în faţă
vremea cuvintelor de mijloc
ce-a trecut.

proiect: magic ball dress :) -[abandonned]


Pentru nunta verisoarei mele am hotarat sa-mi incerc mana pe o rochie de seara.
Frumoasa+vaporoasa+interesanta+care sa ma avantajeze+ sa-i placa si lui dragut+ sa gasesc si un tipar ceva pentru ea cu instructii de asamblare.

Am gasit model de rochie in „Patrones”.

Am rugat prietena cunoscatoare de Photoshop sa-mi asambleze digital tiparul scanat pe care l-am printat, lipit si apoi scos pe bucati.
Am gasit si o combinatie interesanta de materiale, asta dupa ce am umblat mult si am enervat cateva vanzatoare.
Cautam fara sa stiu ce caut, dupa principiul ca „ma va gasi pe mine”. Mi se intampla uneori si atunci lucrul ala il port cu cel mai mult drag.
Am colindat 5 magazine, unul din ele de 2 ori. M-am uitat si la materiale fancy, si la unele foarte urate, de care am fugit scarbita. M-am uitat la culori, texturi, dar si la bani. Pentru ca o fi frumos voalul de matase, dar un sinecost de 400 de ron pentru o rochie-experiment e prea mare pentru bugetul meu de acum si vreau sa nu-mi fie frica sa tai din el. It should be fun! In plus, cand am vazut intr-un depozit cum o fata, proprietara de atelier fancy – dupa aspectul si infatisarea sa, precum si dupa dragul cu care a fost intampinata, a cumparat in 20 min tot ce a gasit frumos la voal, tuluri si organza, vazand in ele potential, nu am mai stat pe ganduri.
Va veni si timpul voalului de matase si a materialelor high-fashion. Drumul mai are multe de dezvaluit.
Modelul de start arata asa:
Tiparele scoase, netaiate, arata asa:
materia prima (pusa la uscat acum, pentru ca sa se stranga, daca are de strans) arata asa:
Combinatia lor: o misterioasa necunoscuta!
pentru care imi mai trebuie:
– niste material de structura pentru bust
– cupe, ata, fermoar (sau snur)
– posibil niste balene daca ajung la ideea ca-i mai bine corset
– un piciorus special la masina pentru tivul rulat (nu surfilam ca n-avem cu ce, si oricum e mai elegant cu tiv)
– o banda de silicon anti-alunecare pentru decolteu
  si cine stie cate altele…
Idee nu am cum o s-o fac. Puzzle 🙂
altele: aceasta rochie perfecta:
si acest articol, dar si altele de la   Adrian Nuta – Matematica iubirii, sau macar a placerii.
Later edit:
mai am tivul…si e gata

detaliu interior bust, banda lucitoare e putin lipicioasa si adera bine pe piele.
Asa-i ca-i frumos? si e pe dos! Sa vezi faţa 😛

ii sta bine Mariucai in roz?
APROAPE gata

Later Edit: N-am mai terminat-o…si acuma plange dupa mine pe un umeras. Dar lectiile invatate pe ea, sunt numeroase si nepretuite
-Nu pune fermoar la o rochie de seara, ci un element reglabil – snur, etc.
-pune cupe de sustinere a bustului, in interior.
– nu te considera mai desteapta decat cel ce a facut tiparul (mai ales de Patrones)
– Patrones nu e Burda – masurile sunt exacte, croiala complicata, asa cum trebuie sa fie o rochie adevarata.
– voalul aluneca – tare… – a se folosi data viitoare dublura de prosop de hartie

etc etc. O voi salva intr-o zi, cu miscari decisive. Cand voi avea timp…

Fagaras, 3 zile.


Am fost 3 zile pe munte, in Fagaras. Am dormit la Turnuri, iar cel mai departe am urcat pana pe saua Podragului, cam 2400m. Asa de inalta n-am mai fost niciodata:)

Pot sa zic ce mult mi-a placut de oamenii cu care am fost? Oameni destepti, funny,educati, organizati – o placere. Fara mofturi, cu umor, cu solidaritate si un peisaj incredibil.

Zicea un prieten ca-i important sa stii cu ce oameni mergi pe munte. Am avut noroc de data asta, chiar nici Alex the antisocial n-a avut nimic de comentat, ba chiar s-a integrat mai bine ca mine.

La cabana la Turnuri ziua se asculta Europa FM, iar seara muzica incredibil de buna, iar nea Nelu a vazut de toate in viata lui.

Duminica dupa masa ajunsese la cabana Nikola, un ukrainean de 60 si ceva de ani care avea in plan sa urce pe Moldoveanu. Stia ca la anii si hipertensiunea lui avea sa-i ia mai mult decat cele 10 ore normale de traseu. A plecat

luni, la 4 dimineata. Nikola e de meserie traducator si de vocatie calator. A fost in vreo 40 de tari si vorbeste fluent cateva limbi latine, rusa, engleza etc. Se explica in engleza cu cei de la cabana si la inceput nu m-am bagat cu rusa mea ca nu vroiam sa izolez conversatia, dar cand am ramas mai putini, am stat de vorba despre cum se inconjoara pe bicicleta Marea Neagra si cum, oriunde nu te-ai duce, lumea e aceeasi.

Nikola avea o flacara care-l mana, dar si un fel de singuratate asumata. Frumos si trist in acelasi timp.

Pozele ajung azi, prin Transfer.

Privind in spate, nici nu-mi vine sa cred unde si cat am urcat. Nicidecum nu as fi putut in doi. Ai nevoie de energie colectiva si subiecte pe marginea carora sa te plimbi, ca sa distragi mintea si corpul sa se sperie de cat efort fac.

 

Am vazut marmote si bujorei de munte. Am baut apa din cascade. Cei care au mers pe Moldoveanu au vazut ursul pe o vale si erau sa moara fulgerati. Au ajuns cu picioarele clatinate, speriati si arsi de soare, dar nimeni nu s-a plans.

Mi-am clatit ochii cu inaltimi, creste si verdeata si as fi vrut sa am mai multe simturi ca sa pot percepe mai complet tot ce era acolo. N-am avut timp sa ma gandesc la Bucuresti si toate, dar cand am facut-o, aceeasi disperare a inceput sa-mi cante. Cum, zi tu cum?….

 

Morala…. muntele se urca in mai multi. Muntele se urca cu cantec si dureri de picioare si spate. Muntele ti-e prieten, daca stii cum sa te porti. Urcand iti vezi limitele. Cateodata „Dar eu vreau sus” nu-i destul daca te cuprinde frica. Nu cara mai mult decat iti trebuie. etc etc. Munte sau viata, e totuna.