Noua vineri e luni :) salut!


Cine mi-a furat visele?

Cum m-am lepadat de ele ca de o haina cu poale lungi? Cum m-am dezbracat de ele ca baba Dochia, nestiind ca imi mai trebuiesc ca lupa de privit zilele?

Nu sunt animal urban. In orasul asta mare cel mai mult iubesc tot parcurile si mai ales Herestraul – pentru ca nu-i flancat de blocuri…

La orasul asta mare iubesc cel mai mult tot distanta egala si relativ rezonabila pan la munte si pan la mare.

Bucurestiul este un oras de serviciu.

O gara imensa in care multi au ajuns sa locuiasca.

Cand te crezi prea bun/destept/corect Dumnezeu iti arata ca esti, dar sunt si altii, sau de fapt nimeni nu e.

Ati observat ce mult ne place sa fim moralisti? Eu sufar de asest defect. Si a spune ca „sufar” e defapt o figura de stil, caci in mod sigur nu sufar cand ma simt superioara

-celor care sunt grasi  – pentru ca eu fac miscare, si „cum de-si neglijeaza corpul in asa hal, ce ei nu se vad in oglinda? ”

– celor murdari si care put prin RATB-uri, pentru ca eu sunt curata si niciodata nu as ajunge in halul asta…

– celor care nu strang dupa ei, care urca in raspar scarile rulante oprite (am facut si eu asta) , care isi plimba cainele pe aleea lunga din fata blocului si nici capul nu-i doar de rahatii pe care calca si ei si altii, zilnic.

A face ce e corect inseamna ca ai si dreptul sa faci observatii cui incalca regulile, dar placerea de a fi moralist este degradanta ea in sine. Atunci cum sa te exprimi ca sa spargi bariera nesimtirii si sa indrepti acel lucru?

„Ai scapat o hartie pe jos” -Nu, am aruncat-o.

„[Preotului, dupa cununie, nu mai e nimeni de fata] Ati mestecat guma pe toata durata slujbei” – „Nu, nu e adevarat, am scos-o inainte” -„Dar v-a vazut toata lumea, cum puteti nega?” – Ei si, daca e  asa, am gresit, te rog sa ma ierti” – macar niste scuze superficiale – prea rapide si cu privirea senina.

Cand a devenit nesimtirea primul sentiment pe care il exprimam cand raspundem unei observatii. Eu nu cred ca daca eu sunt eu, inseamna ca am intotdeauna dreptate. As fi Dumnezeu si in orice caz, s-ar crea un set de reguli ciudate pe lume, pentru ca  eu, tu, noi, gresim ades. Sa recunoastem e greu, si e inca mai greu sa recunoastem trufia, nevoie de auto-validare si nedorinta de a ne schimba ce stau in spatele acestei ignorari.

Altele…

 – Fac sport, deja a treia luna la rand incepe. La Magnolia Club,  cu Madalina si Elena, foarte bine si foarte frumos. Corpul meu iubeste efortul, chiar si durerea surda din muschi de dupa. Corpul meu se intinde ca trestia, se lungeste imaginar, se arcuieste, se apleaca, se contracta, se forteaza. Mada e un exemplu de vointa si pozitivitate, iar Elena are miscari frumoase si ne cere sa fim si atente, nu doar robotei. Si pe antrenoare le doare cand fac sport! si ele se forteaza! Nu devine niciodata o joaca de papusi, mereu e loc de mai bine!

Sala imi lasa putin timp pentru celelalte. Dar usor-usor si fara incrancenare se pot face multe.

– Acum am in lucru aceasta rochie in stilul anilor 60. Va fi de un rosu-portocaliu si dintr-o tesatura mai groasa. Am croit-o si am inceput sa o cos aseara. De abia astept sa vad cum iese!

– ne reintoarcem la salate/fibre/mancare colorata

Echilibrul e o treaba fragila si nici nu-i mereu de dorit pentru ca ne-ar schimba esenta de fiinte prapastioase si schimbatoare. minus pe plus nu da zero, slava Domnului!

Aveti grija de voi, cu tot ce cuprindeti!

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s