am un fir rosu. E incrancenarea. Ca un spasm si o zbatere mereu pe loc, mereu cu sentimentul ca am intarziat asa de tare, ca pot nici sa nu ma mai duc. Ca nu e aici, ca nu e acum, ca nu e si nu a fost niciodata.

Pe cat sunt de buna, sunt si rea. Sau asa cred….si e groaznic.

Cred ca iubirea de inceput nu am cui o cere. Am cui, dar nu stiu cum si nu cred ca stie sa auda sau sa dea. si nu vorbesc de Alex.

Le-as lasa in urma, dar nu e asta calea. Calea e sa dau eu cat nu mi s-a dat mie acelor oameni si apoi tot eu sa imi dau mie. De unde? De aici, din suflet. Cu permisivitate, iubire si timp.

Vini voi mai purta dupa mine, poate nu aceleasi, dar….

De undeva am nevoie sa gasesc o mare de iertare si voi fi bine. Pentru ca asta inca mi-e presus.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s