despre iarba, guru si tanculete.


Am observat ca, desi FB ma ajuta sa aflu multe lucruri interesante din viata unor oameni pe care ii cunosc si/sau admir, in acelasi timp m-a secat de ce as fi avut de spus. Nu mai simt ca as avea nimic demn de spus, de cand intru (prea) des pe FB. Pentru ca totul se spune, se scrie, chiar face, inaintea noastra…
Stiu mai multe, dar stiinta asta nu-mi aduce implinire.

Aseara am adormit in timpul emisiunii Garantat 100% unde era invitat Alfie Cohn ce vorbea despre schimbarea paradigmelor in educatie. Interesant…pietroaie de moara caram dupa noi, si nici nu ne dam seama ca se poate si altfel.

Ma concentrez pe nimicuri, am privirea mioapa, vad de aproape, nu din ansamblu. Vad iarba si tufisuri, pan la copaci mai am, iar padurea… ce-o fi aia?

Joia trecuta la Incubator a venit o doamna maestru Reiki, sau cel putin asa spunea ea. Foarte volubila, vesela, cu multe informatii…Contrazicea total ideea de maestru.
N-am simtit nimic la ea. Ori sunt eu blocata, ori nu era nimic de simtit. Era ca un robotel care dadea afara informatii, multe si diverse, dar puteau foarte bine fi toate inventii. Inventii doar pentru ca, pentru a te numi, pentru a vinde niste produse, pentru ca exista o piata, pentru ca se practica… Sincer, multe pareau gogorite si cereau o doza zdravana de imaginatie ca sa ti se para verosimile macar putin. Cel mult am putut sa zic ca ea e dovada clara ca devenirea spirituala este un drum, o devenire. Prea putin din claritatea si lumina Lolei, de exemplu. Prea nerezonand cu noi. Vorbea in sf-uri, trebuia sa stii new-age serios ca sa pricepi o boaba si ideal ar fi fost sa si crezi de acasa. Cand am facut meditatia colectiva zicea din cand in cand ceva despre cum putem sa folosim „explozia divina” si tot ce-mi venea in minte erau exploziile de tanculete in jocul de Nintendo 🙂 si tare ma mai pufnea rasul. Say whaat?? :)))

Iaca asa e cu guru-ismul in Romania. Nu chiar epic, dar fail.

In nota asta optimista ma intorc la iarba si tufisuri. Trebuie rafacuti ochelarii….

Concert Morcheeba 11 decembrie 2013


Cum a fost?

Muzica – precum o calatorie.

Sky – magnetica si senzuala, frumoasa.

Sunetul – bun, cu putin ecou, sound-ul specific trupei.

in cort – cald, dar cam fum.

The speakers – un depeche mode putin intarziat….

Fara „Enjoy the road” sau „Gained the world”

Atmosfera – calda, multe vibratii pozitive.

multimea – mai ales fete, cu iubitii sau in gasca, rockeri barbieriti, normal/cool people.

minus- garderoba cu plata.

Verdict: Ne-a placut 🙂

Voua?

Povesti din Hulboaca


Una din povestile mamei este despre femeia care locuia in centrul satului, langa cruce. N-a fost casatorita, mi-o aduc aminte foarte vag, slaba si putin adusa din spate.
Ea era modista satului. Croia haine si rochii de mireasa, gatea fetele pentru nunti. Casa ei era nu prea mare, cu 1 singura anexa si gradinita de flori in fata. Copiii o mai necajeau pentru ca se zicea
ca ar fi avut coada – adica un os atavic…nu stiu de era asa sau nu, dar stiu ca uneori, in verile secetoase, se mai trezea cu o caldare de apa in spate…

Tarziu mi-a zis mama ca era modista…Ce frumos trebuie ca a fost satul meu atunci cand erau cate 40 de copii in clasa, cand se faceau nunti si cumatrii la care venea tot satul, cand o modista isi avea rostul, cand un mos batran tinea „jurnalul” in care consemna toti veneticii- cei care se mutau in sat din alte locuri. Cand se muncea cot la cot, cand se construiau case si se ingrijeau livezi si vii. Cand soarele stralucea pe intinsele costise, iar daca nu ieseai la munca 3 zile erai dus la casa de nebuni.
Ca sa pleci din sat undeva mai departe iti trebuia pasaport – era singurul act de identitate, in afara de certificatul de nastere. Ca sa depui pentru pasaport, trebuia sa ai aprobare de la colhoz. Nu se prea dadea: trebuia mana de lucru in sat. Tatal meu si-a scris numele pe spatiul ramas in partea de jos a unei liste de acest fel…asa a plecat si a vazut bucati din Uniune.
Comunismul a fost si este rau. A distrus vita de oameni muncitori, a rasplatit tradarea, a pus la putere lichelele, a distrus familii si a omorat cu pusca si foametea milioane.
Numai ca lor, parintilor nostri, tineretea le-a trecut in comunism. Tineretea unele nu le stie, pe altele nu le baga-n seama, caci ii pulseaza sangele navalnic si vrea sa se bucure si sa traiasca….si apoi, fiecare are doar o singura viata.
Amintirile lor sunt mereu dulci-amare. Timpul netezeste colturile, raman povestile unor vremuri si ale unor oameni care au trecut prin ele. Parintii nostri au trait ridicarea si caderea unui imperiu. Povestile lor ne raman noua povata, in vremuri si mai schimbatoare. Si-a noastra viata trece,in vremurile de acum. Noi ce povesti om avea de spus ?

Dodo list


Aseara ii deschid usa de intrare in bloc doamnei de la 8, cea mereu optimista si cu Dumnezeu in gand. Urcam-vorbim, imi ureaza lucruri bune, dupa care iese din lift, caci a ajuns acasa. E guraliva, curioasa – bineinteles! E invioratoare. Ne intalnim cand si cand pe langa bloc si,pe undeva, ma bucur s-o stiu bine.

Azi e zi de facut ordine, de catch-up si de organizat lucruri.

Azi e soare, port tricou cu dungi, fusta si tocuri, cercei noi si frunte (mai) senina.

Preocuparea asta de a manca sanatos, este ea oare exagerata? Oare cu adevarat un om care se hraneste sanatos ESTE mai sanatos?
Cu calciul, cu energia, cu carbohidratii, cu sala, cu masuratul/cantaritul cum stati? Dar cu increderea in propriile forte? Cand ai fost mandra ultima oara?

Scurgerea zilei ce trece spre-a veni.


Am avut o saptamana epuizanta.
Sambata a fost ziua mea de nume. N-am petrecut, dar am fost lasata sa fac ce am vrut – adica sa ma duc la sala in weekend fara reprosuri de „nu stai si tu cu mine”. Am vazut primul film romantat despre Sissi, am vorbit cu Criss de la cursul de croitorie…a fost liniste.

Vineri a fost o zi fucked up. Multe semne de intrebare, inca putine certitudini.

Duminica am fost la parada, am avut locuri bune si intre un „Tiberiu, pune-ti caciula ca lumea!” si un „Piatra, pumn, foarfece” au trecut trupele in mars si s-au ridicat avioanele. A fost frumos, curat, masini de ucis curate si lustruite au defilat in fata noastra…este adevarat ca simt ca neadecvat faptul ca sarbatorim ziua nationala printr-o parada a industriei de razboi. Dar, pedealtaparte, in Romania traim vremuri pasnice, avem razboaie, dar sunt economice, mor oamenii, dar de boli. Este un „bine” prost, dar peste raul altora. Lumea asta in care traim…

Firul de ata rosie trece prin unele, nu prin toate. Colaboram, discutam, alegem, intelegem. Iubim prin fapte, ascultam, luptam. Ignoram, venim tarziu acasa, albastrim propria frunte de ganduri grele. Revenim, gandim, dam dracului. Legam tei de curmei. Facem ciorba de perisoare. Ezitam la sms-uri si unele lucruri nu se leaga…iar si iar. Fortam, dar degeaba. Ducem dulciuri si evitam evitarea. Contemplam persoana care devenim. Alegem sa nu. Dam un ultimatum sec obiceiului prost. Cautam pasiunea in oameni. Cautam bucuria. Tot cautam…

Poate sta mantuirea intr-un cadou de craciun? Sa te salvezi din neantul lucrurilor mici, din materialism stralucitor sa scoti bucurie…Bucuria e numai in suflet, in dragostea fara frica, in credinta in Dumnezeu si in puterea lucrurilor drepte. Orbecairea e deznadajduire, haosul si piedicile ce par/sunt mari ne fac sa ne simtim oameni mici. Mici si neimportanti, albastri de necaz, negri de suparare, palizi de frica zilei de maine.

Alice: Would you tell me, please, which way I ought to go from here?
The Cat: That depends a good deal on where you want to get to
Alice: I don’t much care where.
The Cat: Then it doesn’t much matter which way you go.
Alice: …so long as I get somewhere.
The Cat: Oh, you’re sure to do that, if only you walk long enough.