Povesti din Hulboaca


Una din povestile mamei este despre femeia care locuia in centrul satului, langa cruce. N-a fost casatorita, mi-o aduc aminte foarte vag, slaba si putin adusa din spate.
Ea era modista satului. Croia haine si rochii de mireasa, gatea fetele pentru nunti. Casa ei era nu prea mare, cu 1 singura anexa si gradinita de flori in fata. Copiii o mai necajeau pentru ca se zicea
ca ar fi avut coada – adica un os atavic…nu stiu de era asa sau nu, dar stiu ca uneori, in verile secetoase, se mai trezea cu o caldare de apa in spate…

Tarziu mi-a zis mama ca era modista…Ce frumos trebuie ca a fost satul meu atunci cand erau cate 40 de copii in clasa, cand se faceau nunti si cumatrii la care venea tot satul, cand o modista isi avea rostul, cand un mos batran tinea „jurnalul” in care consemna toti veneticii- cei care se mutau in sat din alte locuri. Cand se muncea cot la cot, cand se construiau case si se ingrijeau livezi si vii. Cand soarele stralucea pe intinsele costise, iar daca nu ieseai la munca 3 zile erai dus la casa de nebuni.
Ca sa pleci din sat undeva mai departe iti trebuia pasaport – era singurul act de identitate, in afara de certificatul de nastere. Ca sa depui pentru pasaport, trebuia sa ai aprobare de la colhoz. Nu se prea dadea: trebuia mana de lucru in sat. Tatal meu si-a scris numele pe spatiul ramas in partea de jos a unei liste de acest fel…asa a plecat si a vazut bucati din Uniune.
Comunismul a fost si este rau. A distrus vita de oameni muncitori, a rasplatit tradarea, a pus la putere lichelele, a distrus familii si a omorat cu pusca si foametea milioane.
Numai ca lor, parintilor nostri, tineretea le-a trecut in comunism. Tineretea unele nu le stie, pe altele nu le baga-n seama, caci ii pulseaza sangele navalnic si vrea sa se bucure si sa traiasca….si apoi, fiecare are doar o singura viata.
Amintirile lor sunt mereu dulci-amare. Timpul netezeste colturile, raman povestile unor vremuri si ale unor oameni care au trecut prin ele. Parintii nostri au trait ridicarea si caderea unui imperiu. Povestile lor ne raman noua povata, in vremuri si mai schimbatoare. Si-a noastra viata trece,in vremurile de acum. Noi ce povesti om avea de spus ?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s