Azi, nimic de pus in scenă.


azi e ziua in care am inteles ce inseamna expresia „sa nu incerci sa dovedesti nimic”. Cuiva – ceva, orice – oricui.

nu incerca sa demonstrezi ca esti, atunci cand esti. Fii.

Daca esti, se vede. Daca nu esti, pe cine incerci sa minti? Raspunde sincer.

Locul bradului e pe munte, chiar de-i aspra iubirea muntelui pentru el si vesnic tango supravietuirea.

Devino si fii.

Lasa ratiunea amara si crezi in viata ce ai construit.

Priveste in faţă, priveşte peste umăr pe cel de langă tine. Asculta freamatul genelor si ce au ochii sa-ti povesteasca. Asculta, nu broda pe canvaua lui, nici pe a ta. Asculta….

Asta eşti, nimic de demonstrat.

Ăsta e, totul de îmbraţişat.

QED.

In momentul asta nu mai simt nevoia de a demonstra. De a valida celorlalti asteptari si impresii, imagini si cadre. Suntem ceea ce suntem, caci altceva n-am devenit inca.

Greu cu suveranitatea si cu pietrele din spate. Greu cu vindecarea, dar iese si se poate.

Relax şi flow în albastru-cu-roşu-cu-verde-şi-cu-alb.

Anunțuri

Luni albastră-roz-gri


Am început antrenamentul pentru Apuseni. Prima alergare a fost mai scurtă (3.9 in loc de 5km) şi mai rapidă (6.20 în loc de 8.40 min/km), şi a avut loc pe digul Sloboziei, sâmbată seara.

A alergat şi mama lui Alex cu mine 🙂

Am folosit pentru prima oara Caledos Runner app pentru alergare, cu telefonul prins pe braţ, dar de exemplu cum ştii cât ai alergat şi la ce viteză? tre’ să dai jos telefonul, să te uiţi, asta însemnand să faci o pauză…
Concluzii – habar nu am sa-mi calibrez viteza sau distanţa. Vom învăţa….

Mă simt bine cand alerg ( mintea imi aleargă şi mai abitir – ii e tare frică, vă spun), dar spre sfârşit ma ia spatele în partea de jos. Mădă, tare mi-i dor de tine şi de orele tale minunate de pilates.

WW ma enervează. Luni la 7 şi 10 dimineaţa deja nu mai poţi rezerva nimic pentru luni şi marti. It sucks!

Alex e de acord cu nebunia mea, a zis chiar ca o să mai alerge din cand în când cu mine. Lui nu-i place alergarea, asa ca apreciez 🙂

Azi voi face rost din nou de verzaturi pentru mese primavaratice. Amandoi ne simţim mai bine mancând uşor şi din ce în ce mai curat, mă bucur de asta.

Duminica am mers la Călarăsi, pe malul Dunării. Am cautat liniştea paşilor prin iarba proaspăt înverzită şi miile de foricele albastre ca cerul. Am găsit contraste frumoase între verdele unui tufar şi mâneca mea, am mancat nişte sarailii proaspete şi bune la o cofetărie, am mers pe nisipul tocmai părăsit de ape. Am vrut sa ma înec de albastru şi soare, dar am luat tristeţe din visele neîmplinite ale altora. Înţeleg mai tare ca oricand că nimic nu doare mai tare ca viaţa traită la foc mic-mic după cum a bătut vântul şi propria neputinţă e mai amară ca orice venin… Iar dacă ajungi aşa la o varstă la care noile inceputuri par de necrezut, te îmbolnaveşti, căci amarul se adună în tine şi n-are unde se duce…

Dimineata asta de luni a venit mohorâtă şi fără chef. Cum să nu fim mediocri? Soluţia e să facem ceea de ce ni-i frică, sa ne dezgolim sufletele, să riscăm, să fim vii…

Lunea şi o combinatie nefericită de hormoni îmi arată lucrurile în gri. Dar griul ăsta nu poate învinge albeaţa de sărbătoare a celui mai frumos prun de la Barajul Dunarii, şi nici rozul pudrat şi parfumat al caişilor în floare. Primăvara năzuroasă tot primavară se cheamă şi nu mai poate ea de melancoliile noastre.

Da sau da?


Ma gandesc des si mult la un semimaraton.

Pentru ca picioarele au dus aproape usor 7km alaltaseara, la doar a doua alergare pe 2014…..si se pare ca bariera este doar in mintea-mi (si-n genunchiul stang).

Apuseni pe 24 mai sau Tusnad pe 14 iunie?

(ca la dentistul pentru copii: vrei pasta anestezianta rosie sau verde? ) 🙂

E cu frica mare, dar e de bine, va spun eu.


Weekendul acesta a trecut in liniste. Am fost la prima alergare pe anul acesta, duminica in IOR, aprox 3km. Am alergat cu pasi mici pe un vant mare. A fost frumos!

am facut aseara o tava mare de tiramisu, la verificarea de dimineata totul a fost in regula 🙂 Astept musafiri (invitati-va, e valabil doar azi – ca asa-i tiramisu, efemer)…

Am mai fost la niste „cumparaturi” de tesaturi – un tricot moale alb ecru cu un imprimeu grafic floral pentru aceasta bluzasi o tesatura verde de padure rece pentru un sacou. Deja am un dulap virtual impresionant…Gata, nu mai cumpar nimic o vreme (pana nu fac macar 3 piese din ce am deja).

Sunt foooaarte plictisita. Ca o pisica ce doarme de prea mult timp pe calorifer in soare…

de-ar avea blogul usa…


… i-as pune covoras cu „welcome”, pentru ca asa sunteti 🙂

Dupa nici nu mai stiu cati ani de anonimat – adica blogul meu propriu si personal e public, dar nu-l citesc decat 3 oameni (nu, nici Alex) si-i ok asa, nu stiu cum m-am deconspirat. 😉 Banuiesc ca via google, caci gravatarul n-a fost autorizat sa duca la blog…Acuma, asta e 🙂
Bine ati venit, fetelor-cochetelor 🙂 – Luiza, Tea, AFilimon (cum te cheama?).
Sa avem o primavara frumoasa!