Vara mea e simpla….


Vara asta mi-e simpla…

Am in lucru o ie. Tiparul e cel de camasa ruseasca (cапожковский крой – e genial de simplu, cred ca duce la un raglan mai rafinat decat tiparul traditional de ie romaneasca – vom vedea). Materialul ales este un batist verde padure, putin mai gros, pentru ornamentare am ales o dantela ecru destul de fina. In weekend se croieste! 🙂

Daca experimentul reuseste, ii fac una si mamei 🙂

Aceste tipare simple sunt constante, de sute de ani, sunt bazate pe proportiile naturale ale corpului feminin, cu numar minim de taietui si fara resturi de productie. De abia astept sa vad cum iese.

Ar mai fi de facut rochia asta perfecta de vara (din spandex, sau un jerseu usor si misto) :
athleta fata
athleta spate

Update:s-a si facut:

DSC_0030 DSC_0069 DSC_0092

si o rochie camasa pentru caldurile ce sigur vor veni.
si o infinity dress – ca sa vad de ce zice lumea ca-i asa misto
si o pereche de pantaloni lejeri inflorati
si inca o camasa de batist in culoarea cireselor 🙂
si, musai, ceva bluza curgatoare cu volane….

mie si voua – spor la toate! 🙂

Up to Date:

Iia – e gata. Daca esti gravida in luna a 12-ea – e perfecta! :)) Macar e frumoasa….

Rochia Athleta (cea din poze) – din lycra mata rosie ca focul – am croit-o ieri. Totul bine si frumos pana cand am unit partea de sus cu cea de jos….invers. Mentionez ca unirea s-a facut cu o cusatura elastica de max 1mm distanta intre impunsaturi…De ce imi da mie Dumnezeu lectii de atentie? Doar se stie ca n-am…mai ales cand in paralel se alerga finala germano-argentiniana…Bine ca (mai) am rabdare…
Tiparul e, pentru prima oara, facut exact pentru mine. In afara de cusatura buclucasa, mai avem de unit partea din fata cu cea din spate la baza omoplatilor si tivul. Arata promitator!

De restul nu stiu daca voi mai avea timp acum. Mai e de ingustat o cravata (devin specialista, desigur…), de terminat o husa de pat pt acasa si, poate, de drapat ceva voal pe rochia de la logodna/inlocuit cupele ascunse cu unele mai mari….ca e nevoie:D.

Vine vacanta – ura, ura! 🙂

Anunțuri

Cum am alergat semi-maratonul din Apuseni – 24 mai 2014


Pe 24 in viata mea se intampla ades lucruri bune. Pan acum – ziua de nastere a unui om drag, nunta noastra, alergarea de mai jos.

L-am alergat, mai! As repeta oricand. Traseul a fost foarte frumos, timpul a zburat repede, am fost incurajati, am ras, am povestit, am baut apa cu anticarcel si am mancat fructe uscate bune-bune. Dealurile din Apuseni sunt de vis.
Cand am trecut linia de finish am trait ceva de nedescris: vroiam sa rad si sa plang in acelasi timp, inima bubuia, respiratia se blocase si din piept iesea un şuier…hiperventilatie oare sa fi fost?

Acum privind in spate imi admir organizarea. Da, nimic nu e perfect si antrenamentul a fost doar la 80% din ce zicea myAsics ca ar fi trebuit sa fie. Am avut momente de demoralizare, dureri de amandoi genunchii, indoiala, oboseala. Dar am facut bine! Multumesc Doamne pentru asa momente frumoase pe care ajung sa le traiesc:)

Alex s-a distrat cel mai tare la petrecerea de dupa. S-a cantat la chitara intr-o sinergie asa de faina si cu multa voie buna. Eu ii dormeam pe un umar. Tricoul tehnic de concurs ii vine perfect! (mie nu).

Am reintalnit la Baisoara o fata si 2 baieti cu care am urcat in Fagaras acum 3 ani, la fel si un baiat alaturi de care am cules acum 4 ani narcise in muntii Baiului.

Am mai cunoscut cativa oameni faini: pe Carmen – micuta schioara de tura din Cluj cu cea mai hotarata urcare pe care am putut s-o vad – multumesc Carmen! si pe sotul ei Cata, pe Vlad cu care m-am tot intersectat pe traseu si am povestit de ne-a trecut vremea mai repede, pe oamenii de la Clubul alpin roman din Cluj – admirabili, tre sa spun….

Acum..as cam mai alerga unul:) si nu glumesc. sa vedem cum intervine viata, dar am atins cu alergarea asta ceva important.
Nu, nu este prea greu. da, oamenii sunt si buni. da, frumusetea e (mai des) in afara betoanelor. Da, ritmul vietii e in bataile de inima si in miscarea norilor si in soarele amiezii.

Incep sa INTELEG ca perseverenta face tot si intelegerea asta se poate extinde.

Am alergat exact in hainele de sala (de la decathlon) pe care le am de 2 ani, doar sosetele au fost noi – le-am investit cu puteri magice :), plus adidasii nike de trail de 40 de eur de pe sportsdirect, nu tu asics, nu mizuno, nu echipament de compresie pentru dupa (desi, cel putin pt coapse tare ar mai fi trebuit….).

Alimentatia a fost un cuvant care a durut in perioada de antrenament. N-am mai putut trai cu 2 frunze si niste apa. Am mancat destui carbohidrati la ore sportive, dulce, caloric, des. Mi-a trebuit/n-am stiut sa fac mai bine. O alergare de 2 ore la viteza mea mica „sterge” in jur de 1000 kcal, pentru cine era curios… M-am ingrasat o tara, inclusiv procentul de grasime a crescut.

Cu 2-3 zile inainte de competitie am mancat tot asa, destul de caloric si-am incercat sa nu ma balonez.

In dimineata competitiei am mancat un iaurt cu cereale, fructe uscate si dulceata de coacaze de la Raureni – ah ce buna e!. Am alergat cu o sticluta de apa in care am pus un plic de anti-carcel (magneziu+sodiu+zahar) si n-am avut crampe deloc. Pe traseu am mai baut apa simpla si am cules cate un pumn de diverse fructe si nuci, uscate au ba, de la punctele de alimentare. Dupa concurs am mancat zdravan, paste, bogracz unguresc (un fel de gulash cu de toate) si m-am alimentat si c-o bere 🙂

Acum, in saptamana ce a urmat, am mancat de toate, dar mai putin deja: slana cu ceapa intr-o seara, nimic cu nimic si niste paine uscata in alta, salata cu telemea, iaurt, snikers la 12 noaptea, fructe uscate, iepure cu cartofi, capsunele, verzaturi si cartofi prajiti :))).

Alergarea ca mijloc de intretinere corporala – da, poate fi, dar nu prea a fost pentru mine. Cred ca daca o faci luand in considerare si pulsul, si combini alergarea intinsa cu sprinturi/intervale/ scari/ stretching temeinic – doar asa e mijloc de intretinere/dobandire eficienta a formei fizice. Eu am dobandit rezistenta/viteza anume la alergare, dar la sala sunt mai varza. Asta e:) nu-i capat de tara.

Pentru mai departe imi propun sa pastrez cat de cat antrenamentul la alergare, cu un long run(12-18km) in fiecare saptamana, combinat cu 2 ore de sala si o sedinta de innot – nici asta nu prea stiu. In plus, am bicicleta mai nou (dar nu stiu sa merg pe ea). Cum vrem sa mergem pe Samothraki doar cu bicicleta anul asta, am tema :). Desigur, mai sunt si muntii…

Pe scurt: viata-i frumoasa, mai copii, ş-ar trebui sa-mi scriu pe frunte sa vad in fiecare dimineaţă. Amintirea acestei alergari am pus-o intr-un sertaras deosebit ş-am s-o pastrez ca pe un lucru de mare pret primit de sus ca sa stiu cat noroc mi s-a dat, ca pe o lumina ce-am primit pentru a da mai departe.