Toamna, nu gri, ci pruna-strugure.


A venit toamna cu burnita, toamna cu melancolie, toamna fara internet acasa in cazul nostru…

In sat, dar si in Bucurestii noi, toamna miroase a struguri, ametitor miroase si atatea amintiri senzoriale trezeste si atat te mai furnica mainile…

E prima toamna din ultimii ani care ma bucura. Bebelusa creste si ma transforma…sunt grea, nu foarte frumoasa, dar nu-s prea multe de facut acum cu asta.

Lucrurile sunt mult mai simple.

Ma gandeam zilele trecute ca fiecare om isi este dator sie insusi sa incerce sa fie tot ce isi doreste. Pretul platit prin neincercare este prea mare: suparare, frustrare, boli, constiinta ca nu esti asa cum ai fi putut fi, si, nu in ultimul rand, un nivel de viata mai sub ce ar fi putut fi.

Ma uitam pe pozele din anii trecuti. I was a mess 🙂 Habar nu aveam ce mi se potriveste…de fapt cumparam haine comode si nu ma omoram cu asortatul. Traiam pursisimplu, da, nu la cele mai inalte culmi stilistice, dar, nu stiu cum sa zic, nici nu ma interesa.

Acum ochiul e format…hainele sunt mai multe si da, unele mai frumoase, in general mai putin confortabile…Arat mai „put together” si imi scot in evidenta trasaturile mai bine, dar nu as zice ca asta imi creste simtitor bucuria de a trai. Pt ca oamenii sunt baza. Smoke & mirrors exact asa sunt, fum si oglinzi.

Am devenit mai critica. Critica frumosului. Ochiul care priveste inauntru si afara.

Aseara la Sanador am vazut exact tipul acela de femeie care constituie targetul si idealul in moda urbana: 33 ani, draguta, inalta, slaba, bruneta, cu bani. Iphone habar-n-am-de-care, palton bej in croiala ultra-moderna, picioare frumoase, o pereche de pantofi rosii de lac cu super-toc. Facuse un EEG…electroencefalografie?

Toate suntem frumoase. Si cele cu umerii lati, si cele cu soldurile para, si umerasele umblatoare, si mignonele cu parul in vant. Iar media sucks, cu imaginile lor idealizate, trupuri pline de oameni goi…(si haine)…

Poveste auzita de la o prietena: mama unor gemanuti de max 6 luni a avut lapte 1 singura luna dupa nastere, apoi ba….din doi copii unul are deja intoleranta la lactoza…Familia are bani si ii foloseste pentru a da gemanutilor tot ce e mai bun….dar nu mai bine i se dadea mai mult ajutor mamei si isi pastra lapticul care ar fi fost de 1 milion mai bun decat orice formula? Grija si ajutor, nu stres si bani…

Duminica a fost maratonul Bucuresti. Am si uitat de el. La anul, poate participam, macar la semi 🙂 Acum sunt inscrisa la un alt fel de traseu…

Toamna asta lipsesc de acasa si nu este bine. Acum imi dau seama cat inseamna via, soarele de toamna stralucitor, mirosurile ametitoare, statul cu parintii. Inseamna enorm.

In rest, toate bune.

Anunțuri

Samothraki – iulie 2014


Sa va povestesc despre Samothraki – 2nd edition mai bine.

A doua noastra vacanta pe insula a fost lipsita de peripetia drumurilor ratacite – multumim gps-ului incorporat in Nokia Lumia meu. Merge brici!

Am pornit din Bucuresti sambata dimineata, la 7 dimineata eram deja cu o cafea aburinda in masina, visand mai repede la mare….Eu lucrasem aproape toata noaptea la rochia mea rosie Athleta si ca atare am dormit 70 la suta din drum…Am cumparat rovigneta pentru Bulgaria de la un Shell, ca sa ocolim micile inselatorii, dar nu ne-a iesit. N-am primit bon pentru aia 15 euro nici de o culoare….

Am mers fara pauze si la 3 eram in Alexandroupoli, pentru a prinde ferry de la 5….calatoria cu ferry a fost mai scurta parca decat prima oara. Aveam sufletul deschis si de abia asteptam sa ajungem…in Kamariotissa am ajuns la 7. Pe la 8 ne pusesem deja cortul in paduricea prietenoasa pe care o cunosteam de data trecuta…Nici nu mai stiu de-am facut in prima zi baie, ori ba. Noaptea ne-a prins in piata din Therma, verificand daca lucrurile sunt asa cum le stiam….desigur ca erau.

L-am regasit acolo si pe „Zorba” si pe tipul cu tricou in dungi si mandolina, si pe fata de la care mi-am cumparat colierul tip macrame. Acelasi supermarchet, aceeasi vanzatoare vlaha la suvenire, aceleasi hortensii gigantice, aceeasi atmosfera boema si calma….

A doua zi ne-am inceput-o cu mare. Ah, dar ce frumoasa e marea acolo. Limpede, albastra, plina de pestisori si arici de mare, calma si curata…O dezmierdam: „Frumoaso!”

La Mariva numai copilele au mai crescut. Acelasi Dimitri, aceleasi bunici, un dejun ceva mai variat…

N-as mai povesti pe bucatele asa mici, ca nu-mi mai amintesc…

ce mi-a placut de data asta pe insula:

– ca am fost linistiti si ne-am umplut de soare si odihna

– ca am citit „Bastarda Istanbulului” – o carte focoasa si gustoasa, „Calatorii cu Charley” – o poveste de om intelept, „Alteta regala” – o prostie de Thomas Mann si „Mandolina capitanului Corelli” – un deliciu, o poveste minunata! Ca am citit, deci, in ore lungi de umbra sau soare, fara alte griji.
– ca n-am fost conectata (10 min wifi dimineata nu se pun) si n-am murit..
– ca am dormit o tona si jumatate – bebelinei ii place cand mama doarme, se pare, de insista asa de mult…
– ca am reusit sa ajungem pe Fegari – varful cel mai inalt al insulei – desi traseul a tinut 12 ore dus-intors si in padurea umeda chiar n-a fost usor de urcat….am reusit chiar sa recuperam 1 turc si o nemtoaica care se ratacisera de pe traseu…
– ca am stat unul langa celalalt…mai mult, mai cu poveste.
– ca am descoperit, pacat ca in ultima zi, o taverna foarte faina unde un grec politicos ne-a servit cu fasole exact cum facea bunica si a mers drept la inima
– ca in paduricea de langa mare, sub copacii seculari, oricine era binevenit si intampinat cu zambet. Desi campingul in zone neamenajate e interzis cica, dar numai noi stiam de 2 mari…tinerii, si nu doar ei, curg pe insula din toata Europa, paduricile sunt locuite, dar curate si linistite. Pe plaja ai dusuri cu apa rece si baie…vasele se curata cu nisip, pentru spalatul de dinti de dimineata am vazut ca-i buna si apa de mare si oricum cea mai fashionable coafura pe insula e parul involburat de sare….
– stilul hippie, care pare nascut aicea. Corpuri bronzate, haine moi, curgatoare, tinerete boho sau trash, nemtoaice cu fetele lor, studenti greci, bulgari, spanioli, francezi, romani cu copii…
– cascada Xiropotamos cu drum pe firul conductei de apa ce alimenteaza satul.
– tufele de lixiandru inflorit, peste tot
– apa, buna de baut, de oriunde
– am inotat! 🙂 Mult, si cate putin si la apa adanca.

Mi-am luat de data asta o pereche de cercei si un colier de la un calator dupa soare. Care soare avea sa-l duca, dupa Samothraki, in Creta, apoi in India sau America de sud….cerceii mei au in ei fir de argint, scoica slefuita si plante de Amazon…

Ce nu mi-a placut data asta:
– mancarea – cartofi prajiti cu orice e un fel de mantra a lor si stomacul uneori se oprea, pursisimplu. Ciorba nema, si painea prea deasa. Sau eu prea mofturoasa acum.

Templul lui Nike a ramas nevizitat si acuma.

Bugetul a fost cam de 1000 eur, din care 400 am dat pe cazare 9zile+mic dejun, vreo 180 pe ferry, vreo 150 pe motorina si restul pe mancare, frape-uri, condimente si bijuterii 🙂

Vacanta asta a fost exact ce aveam nevoie – o leneveala extinsa si meritata. Am umplut retina de soare si mintea de povesti faine, ne-am plimbat, ne-am privit in ochi, ne-am reacordat fiintele unul la celalalt si amandoi la natura.

Cand ne vom mai intoarce vom fi minim 3. 😀

Toceala simturilor


A venit si toamna…dupa o vara care a fost sau galop sau vegetare…

s-a insurat Vanea

s-a botezat David

s-a vizitat a doua oara Samothraki

s-a conceput un bebe. iubirea de mama izvoraste suvoi 😉

s-a schimbat domiciliul/cartierul/standardul de viata.

Toata lumea e bine sanatoasa.

E cald. E comod.

E liniste.

E…prea liniste

I’ve become confortably numb.

Sa nu iubesti, sa nu vrei, droguri sa nu iei….si continuarea o stiti.

Bebe ma face mai fericita si mai proasta 😉 Efectiv a scazut viteza de procesare, dar si cea de deplasare. A crescut (mult de tot) bucuria interioara, permanenta, precum si temperatura corpului… au crescut mamosenia, diversele circumferinte ale corpului, dorinta de a face de mancare, de a face sa fie cald si bine pretutindeni si tuturor si pace in lume…

Well, tre sa ma extrag din aceasta letargie. Niste oameni vii n-am mai intalnit de ceva vreme. Dar si eu ma ascund bine…………………..

Oameni vii, mi-i dor de voi. Si mi-i cam dor si de mine, cea cu intrebari.

Bran – saua Polite – Valea Gaurei – Vf Omu – Valea Ciubotei – Bran – 13 ore de duminica.


Stiti ca iubesc casuta asta de povesti si amintiri? am vazut ca i s-a subtiat cararea…stapana vine des, dar mai des pleaca, fara sa mai spuna nimic nou.

Un lucru este mai sigur ca orice: eu si Alex iubim muntele.
Sa fiu in varf, sa-mi deschid privirea spre departari neasemuite, sa-mi clatesc privirea in albastru si nesfarsite culmi de verde si piatra.
Sa admir natura atat de desteapta si de completa, sa ma simt acasa pe orice poteca marcata, pe care pasesc,desigur, abia prima oara.
Sa iubesc urcusul pentru febra din cvadricepsi si senzatia intensa de „Traiesc!”.
Sa iubesc oamenii pe care muntele ii aduna, ca pe niste copii rataciti, seara, la aceleasi cabane cu luminite si focuri de tabara.

Am urcat in sfarsit pe varful Omu, din Bran, pe un traseu de cruce rosie, prin saua „La polite” si „Valea Gaurii”. E..mindblowing. Spectaculos, inflorit, variat, deschideri surprinzatoare dupa fiecare cotitura. E greu. Cele 6 ore oficiale sunt 7 sanatoase, iar pentru coborarea prin Valea Ciubotei, in loc de cele 4.5 ore oficiale, mai puneti 1 de coborati a doua zi, si cam 1.5-2 daca va dati jos tot in ziua in care ati urcat.

Noi am ajuns la Bran sambata la 3 dupa amiaza. Am vizitat castelul (eu nu fusesem), iar seara am facut un pui de gratar si am pus cortul in gradina proaspat cosita a unei Doamne din satul Valea Portii ( Multumim!)

Duminica la 6 ne-am trezit, ne-am strans, am mancat. La 7 am inceput traseul, cu un drum forestier de 3 km, dupa care au urmat urcare prin padure, coborare tot prin padure si apoi ascensiune (mult) mai mult sau mai putin abrupta, timp de 7 ore in total, pana in saua de sus (am uitat numele) si apoi vf. Omu.

Ce frumos a fost sa vad de sus toti Bucegii. Alex m-a instruit temeinic, acum stiu si eu niste culmi/sei/colti s.a.m.d. 🙂

Completare: Pe urcare, in toata portiunea cu padure – este apa din belsug – izvoare semiamenajate si apa drept din stanca, ultima sursa de apa cum urcati este paraiasul din care face parte cascada Moara Dracului. Pe traseul de coborare – nu este deloc, nici macar in padure, aveti grija sa aveti pt coborare macar 1-1.5l de persoana….

Coborarea am facut-o pe cel mai scurt si greu traseu, cu picioarele din ce in ce mai franjuri….unghii verzi, mozoale, dureri de genunchi – tot tacamul:) si cam presati de timp…Desigur, am admirat natura. Bujorelul inrozise de pe toate culmile, florile de munte in toate culorile, cu miiile, pe pietre, pe campii, pe orice locusor cu soare….O frumusete! Cer senin, stanca, verdeata – perfectiune.

Ne-am intalnit pe traseu, si la urcare, si la coborare cu omuleti frumosi si nebuni care se antrenau pentru Bucegi Ultra Trail 7500 – e zilele astea. Sprinteni ca niste capre de munte, atleti foarte rezistenti si desigur putin sariti de pe fix….just my opinion 🙂

Coborarea a durat 6 ore jumate, pana la iesirea de pe forestier. La sfarsit, nu eram in stare sa merg ca oamenii nici pe drum drept:D Am ajuns la masina, ne-am luat adidasii in maini si am mers de ne-am clatit picioarele in apa rece ca gheata din raul de munte de alaturi…alta viata!

Drumul spre Bucuresti l-am dormit cu frica 😀 Adica nu puteam tine ochii deschisi, dar mi-era a naibii de frica, ca si Alex era obosit….a fost cu bine.

Traseu minunat, ideal pentru 2 zile de hiking. Pentru o zi, a fost sport extrem :D, mai vrem, dar nu chiar acuma 🙂

Vara mea e simpla….


Vara asta mi-e simpla…

Am in lucru o ie. Tiparul e cel de camasa ruseasca (cапожковский крой – e genial de simplu, cred ca duce la un raglan mai rafinat decat tiparul traditional de ie romaneasca – vom vedea). Materialul ales este un batist verde padure, putin mai gros, pentru ornamentare am ales o dantela ecru destul de fina. In weekend se croieste! 🙂

Daca experimentul reuseste, ii fac una si mamei 🙂

Aceste tipare simple sunt constante, de sute de ani, sunt bazate pe proportiile naturale ale corpului feminin, cu numar minim de taietui si fara resturi de productie. De abia astept sa vad cum iese.

Ar mai fi de facut rochia asta perfecta de vara (din spandex, sau un jerseu usor si misto) :
athleta fata
athleta spate

Update:s-a si facut:

DSC_0030 DSC_0069 DSC_0092

si o rochie camasa pentru caldurile ce sigur vor veni.
si o infinity dress – ca sa vad de ce zice lumea ca-i asa misto
si o pereche de pantaloni lejeri inflorati
si inca o camasa de batist in culoarea cireselor 🙂
si, musai, ceva bluza curgatoare cu volane….

mie si voua – spor la toate! 🙂

Up to Date:

Iia – e gata. Daca esti gravida in luna a 12-ea – e perfecta! :)) Macar e frumoasa….

Rochia Athleta (cea din poze) – din lycra mata rosie ca focul – am croit-o ieri. Totul bine si frumos pana cand am unit partea de sus cu cea de jos….invers. Mentionez ca unirea s-a facut cu o cusatura elastica de max 1mm distanta intre impunsaturi…De ce imi da mie Dumnezeu lectii de atentie? Doar se stie ca n-am…mai ales cand in paralel se alerga finala germano-argentiniana…Bine ca (mai) am rabdare…
Tiparul e, pentru prima oara, facut exact pentru mine. In afara de cusatura buclucasa, mai avem de unit partea din fata cu cea din spate la baza omoplatilor si tivul. Arata promitator!

De restul nu stiu daca voi mai avea timp acum. Mai e de ingustat o cravata (devin specialista, desigur…), de terminat o husa de pat pt acasa si, poate, de drapat ceva voal pe rochia de la logodna/inlocuit cupele ascunse cu unele mai mari….ca e nevoie:D.

Vine vacanta – ura, ura! 🙂

Cum am alergat semi-maratonul din Apuseni – 24 mai 2014


Pe 24 in viata mea se intampla ades lucruri bune. Pan acum – ziua de nastere a unui om drag, nunta noastra, alergarea de mai jos.

L-am alergat, mai! As repeta oricand. Traseul a fost foarte frumos, timpul a zburat repede, am fost incurajati, am ras, am povestit, am baut apa cu anticarcel si am mancat fructe uscate bune-bune. Dealurile din Apuseni sunt de vis.
Cand am trecut linia de finish am trait ceva de nedescris: vroiam sa rad si sa plang in acelasi timp, inima bubuia, respiratia se blocase si din piept iesea un şuier…hiperventilatie oare sa fi fost?

Acum privind in spate imi admir organizarea. Da, nimic nu e perfect si antrenamentul a fost doar la 80% din ce zicea myAsics ca ar fi trebuit sa fie. Am avut momente de demoralizare, dureri de amandoi genunchii, indoiala, oboseala. Dar am facut bine! Multumesc Doamne pentru asa momente frumoase pe care ajung sa le traiesc:)

Alex s-a distrat cel mai tare la petrecerea de dupa. S-a cantat la chitara intr-o sinergie asa de faina si cu multa voie buna. Eu ii dormeam pe un umar. Tricoul tehnic de concurs ii vine perfect! (mie nu).

Am reintalnit la Baisoara o fata si 2 baieti cu care am urcat in Fagaras acum 3 ani, la fel si un baiat alaturi de care am cules acum 4 ani narcise in muntii Baiului.

Am mai cunoscut cativa oameni faini: pe Carmen – micuta schioara de tura din Cluj cu cea mai hotarata urcare pe care am putut s-o vad – multumesc Carmen! si pe sotul ei Cata, pe Vlad cu care m-am tot intersectat pe traseu si am povestit de ne-a trecut vremea mai repede, pe oamenii de la Clubul alpin roman din Cluj – admirabili, tre sa spun….

Acum..as cam mai alerga unul:) si nu glumesc. sa vedem cum intervine viata, dar am atins cu alergarea asta ceva important.
Nu, nu este prea greu. da, oamenii sunt si buni. da, frumusetea e (mai des) in afara betoanelor. Da, ritmul vietii e in bataile de inima si in miscarea norilor si in soarele amiezii.

Incep sa INTELEG ca perseverenta face tot si intelegerea asta se poate extinde.

Am alergat exact in hainele de sala (de la decathlon) pe care le am de 2 ani, doar sosetele au fost noi – le-am investit cu puteri magice :), plus adidasii nike de trail de 40 de eur de pe sportsdirect, nu tu asics, nu mizuno, nu echipament de compresie pentru dupa (desi, cel putin pt coapse tare ar mai fi trebuit….).

Alimentatia a fost un cuvant care a durut in perioada de antrenament. N-am mai putut trai cu 2 frunze si niste apa. Am mancat destui carbohidrati la ore sportive, dulce, caloric, des. Mi-a trebuit/n-am stiut sa fac mai bine. O alergare de 2 ore la viteza mea mica „sterge” in jur de 1000 kcal, pentru cine era curios… M-am ingrasat o tara, inclusiv procentul de grasime a crescut.

Cu 2-3 zile inainte de competitie am mancat tot asa, destul de caloric si-am incercat sa nu ma balonez.

In dimineata competitiei am mancat un iaurt cu cereale, fructe uscate si dulceata de coacaze de la Raureni – ah ce buna e!. Am alergat cu o sticluta de apa in care am pus un plic de anti-carcel (magneziu+sodiu+zahar) si n-am avut crampe deloc. Pe traseu am mai baut apa simpla si am cules cate un pumn de diverse fructe si nuci, uscate au ba, de la punctele de alimentare. Dupa concurs am mancat zdravan, paste, bogracz unguresc (un fel de gulash cu de toate) si m-am alimentat si c-o bere 🙂

Acum, in saptamana ce a urmat, am mancat de toate, dar mai putin deja: slana cu ceapa intr-o seara, nimic cu nimic si niste paine uscata in alta, salata cu telemea, iaurt, snikers la 12 noaptea, fructe uscate, iepure cu cartofi, capsunele, verzaturi si cartofi prajiti :))).

Alergarea ca mijloc de intretinere corporala – da, poate fi, dar nu prea a fost pentru mine. Cred ca daca o faci luand in considerare si pulsul, si combini alergarea intinsa cu sprinturi/intervale/ scari/ stretching temeinic – doar asa e mijloc de intretinere/dobandire eficienta a formei fizice. Eu am dobandit rezistenta/viteza anume la alergare, dar la sala sunt mai varza. Asta e:) nu-i capat de tara.

Pentru mai departe imi propun sa pastrez cat de cat antrenamentul la alergare, cu un long run(12-18km) in fiecare saptamana, combinat cu 2 ore de sala si o sedinta de innot – nici asta nu prea stiu. In plus, am bicicleta mai nou (dar nu stiu sa merg pe ea). Cum vrem sa mergem pe Samothraki doar cu bicicleta anul asta, am tema :). Desigur, mai sunt si muntii…

Pe scurt: viata-i frumoasa, mai copii, ş-ar trebui sa-mi scriu pe frunte sa vad in fiecare dimineaţă. Amintirea acestei alergari am pus-o intr-un sertaras deosebit ş-am s-o pastrez ca pe un lucru de mare pret primit de sus ca sa stiu cat noroc mi s-a dat, ca pe o lumina ce-am primit pentru a da mai departe.

Saptamana 5 de alergare + pastele sportiv in familie


A fost Pastele. A trecut repede si cumva fara semnificatie…Preotul de la bisericuta de lemn si-a pierdut din lumina…are vocea schimbata si tristete in glas…nu stim de ce.

Alergarile continua,am ajuns la distanta minima de 11km, devine greu, s-a invinetit o unghie de la piciorul drept si mintea se tot zbuciuma…alerg cu mai putina bucurie, dar inca sunt mandra ca pot, inca ma mira ca pot sa-mi inving mintea si sunt recunoscatoare picioarelor care ma duc, desi ma dor.

Am luat artrostop si ulei de peste (cate una din fiecare pe zi), precum si spirulina, maca si iarba de lucerna. Pe astea ultimele, impreuna cu polenul, semintele de in si lecitina, le beau dimineata (nu neaparat pe toate odata) intr-o verzitura racoroasa.

Simt nevoia reluarii antrenamentelor de forta, celor de mare intensitate si a unui stretching lung si bun. De asemenea, cred ca voi incepe sa alerg si pe dealuri/sa fac scari si sa alerg in sprinturi(asta cu sprinturile trebuie da chef – nic-nic n-am).

Alergatul cere disciplina si papa timp, alergatul ma scoate la admirat copaci, flori, copii si imi arunca vantul in fata, fie dimineata, fie noapte.

Sunt usor accidentata – ma doare un genunchi intr-un loc care nu stiam ca poate durea…dar adevarul e ca nici nu am fortat atat niciodata…dar trece..cu grija, apa si ulei de peste 🙂

Sambata dupa amiaza am fost o familie taaare sportiva – daca nu stiati cumva, drumul de la marginea Sloboziei pan dupa Ciulnita sat are 5.5 km. Dus-intors – 11 km de traseu usor in panta, inconjurat de campuri verzi/inflorite – „Mai Alex mai, drumul asta e numai la deal” – „Iti pare tie, pai la munte ce-ai sa faci?”…. La intoarcere, surpriza, n-a fost numai vale, deci da, nu era doar deal. Frumos pe acolo 🙂

Despre masa de duminica – numai de bine….NOT, desi s-a gatit mai sanatos ca alte dati, dar la fel de gustos. Minunata prajitura cu napolitana si caramel a mamei lui Alex a avut si de data asta o clienta victima sigura. Pursisimplu mi-e imposibil sa ma opresc:) … Efectiv am fost drogata cu zahar cele 2 zile , am fost ca o leguma: bleaga si fericita….cu glicemia trantita de pamant, dar fooarte zen 🙂

Am mers la nasi, am mangaiat pisoi mic si tare smecher, am admirat nasul atot-miscator al Ancutei, am ras, am povestit. E o familie unita si faina.

Cam asta. Acum, back on track.

Saptamana asta croim rochie rosie simplissima si frumoasa pentru Ana Maria, alergam, iubim si ne bucuram de primavara.